Ministrul Economiei, Ion Ariton, declară într-un interviu acordat ziarului „Adevărul“ că instituţia pe care o conduce nu a renunţat la intenţia de a înfiinţa Electra şi Hidroenergetica, cele două companii energetice-gigant. Listarea la bursă a Hidroelectrica şi Nuclearelectrica nu se află în planul ministerului, susţine Ariton, deşi FMI a anunţat că Guvernul va vinde pe piaţa de capital cel puţin 10% din aceste companii.
„Conform deciziei Guvernului şi a CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Ţării - n.r.), Ministerul Economiei continuă procesul de înfiinţare a celor două companii energetice, Electra şi Hidroenergetica, urmărind soluţionarea în justiţie a proceselor rămase în litigiu cu Fondul Proprietatea şi cu sindicatele", afirmă Ariton. Potrivit acestuia, „ministerul s-a angajat în faţa FMI că, dacă până la finele anului 2011 nu se vor înfiinţa cele două companii, se vor căuta soluţii alternative, inclusiv restructurarea sectorului energetic".
Citiţi şi FMI ne dictează o nouă strategie energetică.
Întrebat care este planul de privatizări al ministerului, Ariton a indicat vânzarea pe piaţa de capital a unor pachete minoritare de acţiuni la Petrom, Transelectrica, Transgaz şi Romgaz. „Tranzacţiile se vor derula pe parcursul anului 2011: în primul semestru pentru acţiunile Petrom, în cel de-al doilea semestru pentru Transelectrica şi Transgaz, iar în ceea ce priveşte Romgaz - în primăvara anului viitor".
În ceea ce priveşte pachetul de 15% acţiuni la Transelectrica, Ariton a menţionat că a fost încheiat contractul de consultanţă juridică, fiind în derulare elaborarea documentelor necesare selectării, prin licitaţie, a intermediarului autorizat. La Transgaz, momentan este în curs de derulare procedura pentru selectarea casei de avocatură care va asista Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie pentru alegerea intermediaru