Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soarta Termocentralei Mintia, sub semnul întrebării

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 29 mai 2011 ·

Termenele de conformare la normele de mediu pentru instalaţiile de producţie ale Termocentralei Mintia par acum a fi imposibil de respectat, din cauză că unitatea se află abia la faza studiilor de fezabilitate pentru investiţiile necesare, care ar fi trebuit terminate unele anul trecut ori anul acesta, iar altele în 2013. Experienţa prin care trece acum altă termocentrală din judeţ, cea de la Paroşeni, accentuează temerile că şi cea de la Mintia va fi închisă. Conducerea termocentralei susţine însă contrariul. Sursa: Remus Suciu

Deşi datele - limită până la care termocentralele din ţara noastră trebuiau să se conformeze normelor europene de mediu se cunoşteau încă din 2004, când România a finalizat negocierile de aderare cu Uniunea Europeană pe acest capitol, la Termocentrala Mintia nu s-a făcut până acum mai nimic. Între timp, pe la conducerea unităţii s-au perindat personaje susţinute de mai toate partidele mari, PSD, PNL şi, în ultimii doi ani, PDL.

Recent, deputatul colegiului Deva, liberalul Bogdan Ţâmpău, a anunţat că soarta termocentralei este sumbră, pentru că actuala conducere nu a reuşit să facă demersurile necesare conformării la normele de mediu, iar timpul rămas este infim. Acest lucru a polizitat, la nivel local deocamdată, o problemă economică şi de mediu care, de fapt, stă nerezolvată de mai bine de şase ani.

Sesizarea "unui devean"

Ţâmpău, spune însă că reacţionează ca simplu locuitor al Devei.

"Am considerat că este de datoria mea să atrag atenţia asupra acestei probleme. Când am spus că termocentrala este în pericol, am adus şi argumente scrise. Diferenţa este că reprezentanţii actualei puteri aleg să spună "Nu-i nicio problemă, aveţi încredere în noi că suntem băieţi de treabă". Tratatul de aderare a României la UE specifică foarte clar termenele până la care Termocentrala Mintia trebuie să respecte normel

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum o ora
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 minute
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Știri România VIDEO. O femeie a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat!

Ziua Constanta acum 24 minute
O operațiune de salvare a fost finalizată cu succes astăzi, 12 iulie, de către salvamontiștii din Hunedoara, asistați de un echipaj al Inspectoratului General de Aviație (IGAV) Caransebeș. Intervenția a avut loc în Masivul Retezat, unde o persoană d

Turul Franţei: Jonathan Milan a câştigat sprintul la finalul etapei a opta

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul italian Jonathan Milan s-a impus sâmbătă în etapa a opta a Turului Franţei, reuşind astfel prima victorie în Le Tour, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 2 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 3 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 3 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°