Trei mii de locuitori ai oraşului american Grand Rapids au participat voluntar la realizarea unui filmuleţ care să demonstreze că localitatea lor nu este pe pragul de a fi depopulată din cauza crizei, aşa cum estima revista Newsweek.
Care cu o chitară, care cu un pampon de majoretă, coordonaţi perfect de regizor, americanii cu pricina au demonstrat nu numai că oraşul lor nu este unul fantomă, ci este chiar unul care merită vizitat şi în care merită investit. Şi că formează o comunitate unită, capabilă dacă nu de redresare economică, atunci cel puţin de realizarea unei strategii de PR remarcabile.
Preluat de presa din întreaga lume, implicit şi de cea de la noi din ţară, filmul naşte firesc întrebarea: ar fi şi românii capabili de o asemenea mobilizare?
Păi, cum să nu? Am şi făcut-o deja, chiar dacă nu ne dăm încă seama. Cei trei mii de locuitori ai Grand Rapids nu înseamnă nimic, faţă de cei 3.939 de Moşi Crăciuni români care s-au adunat la un loc în urmă cu trei ani pentru a stabili un record mondial şi a promova Bucureştiul în lume.
Şi ei, nu numai că au ţopăit în faţa camerelor de luat vederi, dar au văzut imediat roadele eforturilor lor - pachetele cadou primite odată cu sacul de Moş.
Nu mult după această ispravă, pe lângă un filmuleţ menit să demonstreze coeziunea comunităţii, la fel cum au făcut americanii, românii au venit şi cu ceva în plus - un cârnat. Cel mai mare cârnat din lume, mai mare de doi kilometri, aproape o milă jumate...
"Sigur", veţi zice, "la plăcinte înainte", dar iată că şi în caz de calamitate românii ştiu să facă front comun. Dacă americanii se puseseră pe jefuit când i-a lovit uraganul Katrina, românii au scos bani din buzunar, când au venit inundaţiile şi au pus umărul la redresarea economiei locale.
Exemplar rămâne cazul Galaţi, unde, în timp ce pompierii şi jandarmii opreau înaintarea Dunării cu
