Cui îi pasă de sănătatea proprie? S-ar putea crede că... tuturor oamenilor cu scaun la cap. Dar aici încep problemele: cine intră şi cine nu intră în această categorie? Aş crede că toţi aceia care îşi privesc viaţa în consens cu direcţia naturală de orientare a lucrurilor şi cumpănindu-şi deciziile printr-o minimală raţionalitate. Dacă legea naşterii, creşterii şi dezvoltării florei, faunei şi a omului este, să zicem, regula generală, atunci rezonabil pare să se asigure acestor stadii din viaţa organismelor vii condiţii optimale - sau măcar întrucâtva favorabile - de afirmare.
Se pare însă că România are o problemă cu buna şi corecta reprezentare a normalităţii. Las deoparte ceea ce ar putea însemna aşa ceva în sectorul educării, cu atenţia faţă de o ştire recentă: „Peste o mie de medici au plecat din România în primele luni ale anului 2011, dintre aceştia 30 la sută fiind medici de familie, a declarat, sâmbătă, la Craiova, secretarul general al Colegiului Medicilor din România, Viorel Rădulescu..." Mediafax, care transmite acest rezultat al estimărilor cantitative curente de natură profesional-demografică reţine şi prognoza pe termen scurt făcută de aceeaşi sursă: „Colegiul Medicilor din România (CMR) estimează că până la sfârşitul acestui an ar putea pleca din România peste 3.000 medici".
Ar părea să rezulte de aici că România a ajuns într-una din următoarele situaţii: ori şi-a îmbunătăţit starea de sănătate la nivelul întregii populaţii într-o asemenea măsură încât nu mai necesită un sistem medical atât de dezvoltat ca până acum, ori socoteşte că prevenirea şi tratarea bolilor populaţiei sale nu reprezintă o prioritate, ori a ajuns - prin organele şi persoanele ei alese şi abilitate - să trateze cu un mare dezinteres sănătatea cetăţenilor. Suntem, aşadar, ori în plină utopie medicală şi de igienă, ori dispreţuim - la nivel naţional - preocupările re
