n) E miezul zilei în Bucureşti. Oraşul abia se mai zăreşte din norul de praf stârnit de vântul hoinar al primăverii. Strada geme, chircită sub povara convoaielor motorizate. Maşini pretutindeni, oriunde îţi roteşti ochii dai peste maşini. Puzderie. Pe lângă mine trece un şir de limuzine cu ştergare legate la oglindă. Pasagerii sunt de-o tristeţe copleşitoare în hainele lor negre, de priveghi. Opresc la o răscruce şi aşteaptă schimbarea culorii semaforului. Dintr-o dubiţă coboară preotul, în odăjdiile lui smolite. Ridică uşa din spatele autovehiculului mortuar, se proţăpeşte solemn, îndreptat spre sicriu, şi se închină mecanic. Mestecă smerit din buze, de parcă ar vorbi singur. Nimeni din jur nu se sinchiseşte de faţa bisericească. În cele din urmă, o femeie şolduroasă sare dintr-o “dacie” şi-l întreabă ceva pe popă. “Banii!”, îi strigă ierarhul, sobru ca un funcţionar de la fisc. Sărmana îndoliată pare să se dezmeticească şi-şi cheamă surata de la volan. “Unde sunt banii?”, se interesează, şi până să se pornească şuvoiul, o fetişcană azvârle un pumn de monede la răspântia de asfalt. Maşinile pleacă mai departe, cu mort cu tot. Lumea e mulţumită, răposatul are cu ce să-i îmbuneze pe vameşii cereşti. Dacă n-or fi şi ăia la beci, că ăştia pământeni fac terapie de grup la Rahova...

n) Un ins pricăjit trage după el, pe bulevard, un ditamai căruţ încărcat cu surcele. Omul de tracţiune e de vreo zece ori mai mic decât imensul sac. Se opinteşte din rărunchi la fiecare pas, atent să nu-l pulverizeze bolizii cu care împarte de nevoie carosabilul. E frânt ca un bumerang şi, din păcate, împărtăşesc amândoi aceeaşi soartă. Căci vreascurile strânse de te miri unde nu-l vor salva de la sărăcie. Cu ele în spate se va întoarce la nevolnicia ştiută. Criza actuală l-a aruncat într-un experiment dureros, şi la înapoiere va fi la fel de neajutorat.

n) Cândva mi-a fost col