Vestea bună este că avem cel mai de dreapta program al unui partid de stânga. Vestea proastă este că nu mai avem partid de dreapta.
+ Click pe grafic pentru mărire +
PSD, PNL și PC și-au prezentat proba maximă a competenței economice. Sau a lipsei sale – depinde din care parte privești. Majoritatea propunerilor conțin cam aceeași apă de ploaie pe care o împrăștie toate partidele înainte de alegeri. Cu excepția ideii ca angajații part-time sub 25 de ani sau peste 55 de ani să fie scutiți de impozite – care chiar pare inspirată (și care eventual ar putea servi în viitor ca argument pentru ca toate angajările să fie scutite de impozite).
Dar să ne oprim la ce contează – propunerile fiscale:
Impozitul unic-progresiv – soluția previzibilă de compromis între cele două partide: 8% pentru veniturile sub cel minim (ridicat la 800 de lei!), 12% între minim și mediu și 16% – peste mediu.
Pentru a-i împăca politic și pe liberali și pe socialiști, este struțo-cămila perfectă. Dar pentru halul în care se găsește acum piața muncii este absolut insuficient. Impozitarea muncii este acum între 40% pentru salariul minim și 45% pentru salariul mediu. Impozitul pe venit – actuala cotă unică de 16% – contează cât pentru 10 puncte procentuale (după raportarea la artefactul fiscal numit salariu brut și după aplicarea deductibilităților). Astfel, noua grilă ar face ca impozitarea muncii să plece de la doar 35%, dar să se oprească tot la 45%.
Reducerea CAS cu 5 puncte procentuale pentru angajatori.
Această reducere influențează uniform toate salarile, cu aproximativ 3,5 puncte procentuale (din același motiv – se aplică la ficțiunea contabilă numită salariu brut, nu la totalul costurilor angajatorului). Impozitarea muncii scade astfel la un interval cuprins între 31-32% și 41-42%, cu o medie ponerată de 38-39% (față de 43,5% în prezent). Este mult mai bi