Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Motoare turate la Gherceşti

Publicat in GAZETA de SUD, luni 30 mai 2011 ·

ACR Dolj şi ACS Midnight Racers Romania-filiala Craiova au organizat ieri, pe DJ 643F, între Centura de Nord şi localitatea Gherceşti, etapa a II-a din acest an a competiţiei de viteză în coastă, la start fiind înscrise 28 de autoturisme.

Potrivit Eugeniei Niţă, directoarea ACR Dolj, aceasta a fost penultima etapă a competiţiei de viteză în coastă, urmând ca a treia etapă să fie organizată în luna august, iar câştigătorul să primească „Cupa Craiovei“ cel mai probabil în luna noiembrie.

Ca şi în ediţiile anterioare, maşinile au fost împărţite în şase grupe, în funcţie de capacitatea motorului - sub 1.400 cc, 1.401 - 1.600 cc, 1.601 - 1.800 cc, 1.801 - 2.000 cc, peste 2.001 cc, iar a şasea grupă a fost rezervată motoarelor diesel.

Deşi organizatorii au anunţat că concursul va consta dintr-o urcare de recunoaştere/antrenament şi două urcări de concurs, în final piloţii au avut la dispoziţie patru urcări de concurs.

Traseul s-a întins pe o lungime de aproximativ 4 km, iar pe liniile drepte organizatorii au montat trei şicane, care au avut rolul de a-i mai domoli pe concurenţi, fiecare şicană lovită însemnând cinci secunde de penalizare. Potrivit organizatorilor, în această etapă au fost înregistrate patru abandonuri, toate din cauza unor defecţiuni tehnice.

Reprezentanţii ACR Dolj au întocmit clasamentul şi au comunicat locurile obţinute de piloţi. Astfel, la grupa I, pe locul întâi s-a situat Radu Volintiru (Suzuki Swift), acesta fiind urmat de Cosmin Opriţoiu (Suzuki Swift) şi Dumitru Părpăneaţă (Dacia Logan), iar grupa a II-a fost câştigată de Lucian Bratu (Honda Civic), urmat de Cosmin Fotescu (Daewoo Cielo) şi George Opriş (Daewoo Cielo).

Organizatorii au hotărât trecerea grupei a III-a la a IV-a din lipsă de participanţi, astfel că în grupa a patra a fost desemnat câştigător Mihnea Duţescu (Renault Megane), care a fost urmat de D

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 8 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 13 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 8 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 10 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 6 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 11 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Vremea

București
acum

22°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°