Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza alimentară mai aşteaptă. Rusia reia exportul de grâu

Publicat in Capital, luni 30 mai 2011 ·

Speculaţiile privind o eventuală criză alimentară vor avea mai puţin temei după ce Rusia a decis să reia exporturile de grâu începând cu 1 iulie. Cele 90 milioane tone produse anul acesta de Rusia ar putea duce la scăderea preţului grâului la nivel mondial în lunile următoare după ce seceta de anul trecut l-a adus la un nivel record.

Temerea privind scăderea producţiilor agricole din Rusia, Europa şi SUA sunt mai puţin pregnante după ce autorităţile ruse au anunţat că vor ridica de la 1 iulie embargoul asupra exporturilor de cereale impus în august 2010 din cauza secetei fără precedent care a decimat culturile. “Vom ridica embargoul asupra cerealelor la 1 iulie”, a precizat premierul rus Vladimir Putin.

Embargoul era iniţial programat să expire la sfârşitul lunii decembrie 2010, dar a fost prelungit pe fondul temerilor privind o nouă recoltă slabă în acest an. Un ministru a sugerat chiar, recent, că interdicţia ar putea fi extinsă până la sfârşitul verii.

Din cauza secetei şi a unui val de căldură fără precedent, în vara anului 2010, Rusia a decis în luna august a anului trecut un embargou asupra exportului de cereale, în condiţiile în care recoltele au ajuns la aproximativ 60 de milioane de tone faţă de 95 milioane de tone planificate iniţial.

Embargoul impus până în decembrie 2010 a fost ulterior extins până în vara anului curent. Acest lucru a încurajat creşterea bruscă a preţurilor la grâu, în condiţiile în care Rusia este unul dintre principalii exportatori la nivel mondial.

Producţie de 90 milioane tone de grâu estimată pentru 2011

Rusia anticipează pentru acest an o producţie de cereale de 85-90 milioane tone, după numai 61 milioane tone anul trecut. În 2009, Rusia a obţinut o producţie de cereale de 97 milioane tone, iar în anul precedent de 108 milioane tone.

Ridicarea embargoului este importantă pentru producător

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 42 minute
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 2 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 4 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 2 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 4 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 3 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°