Ucraina va primi 450 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Investiţii pentru a finanţa renovarea infrastructurii rutiere învechite. Fondurile reprezintă cel mai mare împrumut acordat de bancă unui stat din Europa de Est partener al Uniunii Europene, scrie Financial Times.
Proiectul beneficiază de o cofinanţare de 450 de milioane de euro aprobată anul trecut de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi va ajuta la realizarea unei conexiuni rutiere mai bune între UE, Ucraina şi alte foste republici sovietice.
"Proiectul este important pentru dezvoltarea ulterioară a cooperării dintre UE şi statele partenere estice. Va moderniza liniile de transport prioritare din Ucraina care fac legătura cu ţările învecinate UE, cu Belarus şi Rusia", a declarat Eva Srejber, vicepreşedintele BEI.
Fondurile vor îmbunătăţi calitatea a 350 de kilometri de drumuri care reprezintă "coridoare de transport naţionale şi europene cruciale".
Planurile prevăd că principala componentă a proiectului de reconstrucţie, o porţiune de drum care ajunge în Kiev, capitala ucraineană, va fi finalizată la timp pentru a fi deschisă circulaţiei în 2012, anul în care Polonia şi Ucraina vor găzdui Campionatul European de Fotbal, potrivit unui purtător de cuvânt al BERD.
Cu finanţări de la BERD şi din alte surse, Ucraina a renovat în ultimii zece ani mii de kilometri de drumuri neglijate după colapsul URSS în 1991.
Ucraina va primi 450 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Investiţii pentru a finanţa renovarea infrastructurii rutiere învechite. Fondurile reprezintă cel mai mare împrumut acordat de bancă unui stat din Europa de Est partener al Uniunii Europene, scrie Financial Times.
Proiectul beneficiază de o cofinanţare de 450 de milioane de euro aprobată anul trecut de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare