Deşi toată lumea ştie când s-a născut Eminescu, lecţiile, cursurile, conferinţele şi cărţile despre viaţa şi opera sa încep la fel, cu ce ştie toată lumea.
Unii profesori ţin să remarce acest lucru, că toţi românii cunoaştem anul venirii sale pe lume. După cum bine ştiţi – şi-a început prima oară un universitar, care asta preda dintotdeauna, cursul despre poet – genialul nostru Eminescu s-a născut în anul 1850.
Fără să ridic mâna sau să mă scol în picioare, m-am trezit întrebând: De ce? Cum, adică, "de ce?", a întrebat la rândul său profesorul, ingorând modul mai mult decât necuviincios în care mă manifestam. Vă rog să mă scuzaţi – am zis înălţându-mă de astă dată ezitant din masa de colegi mai tineri ca mine cu opt-zece ani – dar eu de aceea am venit la filologie, ca să mă lămuresc. Să înţeleg de ce tot ce trebuie să învăţăm s-a întâmplat aşa şi nu altfel. Corect – a spus universitarul – cu o singură observaţie. Nimeni nu poate să ne spună de ce Eminescu s-a născut la 1850 şi nu la 1849 ori 1851. Poate veţi reuşi dumneavoastră, a încheiat el dialogul, spre încântarea întregului amfiteatru. Eminescu s-a născut la 1850 şi gata! Ce mai era de întrebat?
Astăzi, ştiu că nu eram nici unul din frustraţii care se făceau cunoscuţi cu o excentricitate încă din primele zile de studenţie, nici prostul satului.
E în firea vârstelor ca, după ce ţi se umple memoria cu date şi evenimente de toată mâna, să te şi întrebi de raţiunea celor învăţate. Iar când te-ai dedat la de ce-uri, e greu să te mai opreşti. Majoritatea oamenilor, care tind să cunoască şi cauza lucrurilor, nu conştientizează schimbarea de direcţie, nu fixează momentul în care nu se mai mulţumesc doar cu "ce" şi insistă să afle şi "de ce?". Schimbarea se întâmplă la fel de firesc ca şi apariţia primelor fire de păr alb. Nu le observi, nu le numeri, iar când îţi dai seama că eşti sur, iei
