Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tinerii sunt încurajaţi să studieze în străinătate

Publicat in Romania Libera, luni 30 mai 2011 · · ·

Peste o mie de tineri sunt aşteptaţi la seminariile oferite în cadrul Caravanei LSRS (Liga Studenţilor Români din Străinătate), unde pot afla mai multe despre studiile în străinătate. De asemenea, participanţii vor primi o invitaţie spre implicarea în proiecte şi activităţi de voluntariat.

Caravana LSRS este un proiect care recunoaşte şi susţine interesul tinerilor români de a dobândi o educaţie de calitate în străinătate şi care vine în întâmpinarea necesităţii de informare a acestora cu privire la oportunităţile academice internaţionale. Liga îi invită pe tineri să afle mai multe detalii despre ţara în care ar vrea să studieze şi cum pot ajunge acolo, în cadrul seminariilor care se vor desfăşura în toată România pe perioada verii. Trainerii sunt studenţi sau absolvenţi români ai unor universităţi de top din întreaga lume.

Prima etapă este în plină desfăşurare, Caravana urmând a ajunge până pe 13 iunie în 12 mari oraşe. Etapa a doua se va desfăşura între 20 iulie şi 10 august, iar cea de-a treia între 20 septembrie şi 10 octombrie. Ultima etapă (20 octombrie - 20 decembrie) se va baza doar pe seminarii desfăşurate online. Mai multe informaţii privind participarea, le puteţi obţine pe www.lsrs.ro.

Informaţii „direct de la sursă"

Motivul pentru care a fost iniţiată Caravana LSRS este nevoia de consiliere a tinerilor care îşi doresc să îşi continue studiile peste hotare. „Caravana îi sprijină pe tineri prin oferirea de informaţii privind procesul de aplicaţie, cât şi paşii pe care trebuie să îi parcurgă pentru a ajunge să studieze acolo unde îşi doresc. Mai mult, prin Caravana LSRS oferim informaţii «direct de la sursă»", ne-a declarat Irina Nicoleta Scarlat, vicepreşedinte pe comunicare&informare în cadrul LSRS.

Astfel, pe parcursul Caravanei, participanţii vor afla de la studenţi români de peste hotare

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un club din Sighişoara – 150 de persoane s-au autoevacuat

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un club din Sighişoara, iar 150 de persoane s-au autoevacuat fără a se înregistra victime. ”Incendiu într-un club din municipiul Sighişoara. La faţa locului au intervenit pompierii milita

EXCLUSIV! Primele imagini de la Poarta Albă, cu elicea turbinei eoliene care a provocat panică la căminul de bătrâni (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 51 minute
Ieri noapte, 25 decembrie, în jurul orei 21.00, o turbină eoliană din localitatea Poarta Albă, județul Constanța, situată pe strada Căminului (cartier Via), a intrat în funcțiune necontrolată, provocând panică. Aceasta s-a orpit lângă două butelii

A doua zi de Crăciun în 2024. Tradiții și obiceiuri. Ce semnifică vântul puternic

Ziua Constanta acum 23 minute
Pe 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, tradițiile și superstițiile sunt respectate în multe regiuni ale României. Finii vizitează nașii pentru noroc în anul ce urmează, iar familiile se reunesc, evitând conflictele Pe 26 decembrie, a doua zi de Crăc

Siria - 17 morţi între care 14 "membri ai Ministerului de Interne" ucişi într-o ambuscadă în provincia Tartous

News.ro acum 3 ore
Paisprezece membri ai forţelor de securitate au fost ucişi miercuri în Siria, potrivit Ministerului de Interne, în lupte cu oameni înarmaţi care încercau să împiedice arestarea unui responsabil din fostul regim al lui Bashar al-Assad legat de închis

Un mare producător de maşini donează un milion de dolari pentru inaugurarea lui Donald Trump la Casa Albă

Mediafax acum 16 minute
Documentul citează un purtător de cuvânt al companiei şi arată, potrivit Reuters şi The Guardian, că Toyota a donat un milion de dolari pentru inaugurarea lui Trump la Casa Albă de luna viitoare. Informaţia vine la o zi după ce companiile Ford şi Ge

Un cablu electric submarin care leagă Estonia şi Finlanda s-a defectat. Nu este exclus un sabotaj

Mediafax acum 48 minute
Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat miercuri. Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Finlandei. Este cel mai recent incident dintr-o serie de incidente care implică cabluri şi conducte de energie în Marea Baltică.

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 9 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 10 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 13 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°