Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, astăzi, că "tăcerea" autorităţilor de la Bucureşti faţă de iniţiativa lui Laszlo Tokes de a deschide o reprezentanţă a Ţinutului Secuiesc la Bruxelles este explicabilă prin "combinaţiile" preşedintelui Traian Băsescu.
Antonescu şi-a exprimat îngrijorarea faţă de atitudinea pasivă a preşedintelui, a premierului şi a ministrului de Externe faţă de deschiderea, la Bruxelles, a unei reprezentanţe a Ţinutului Secuiesc, entitate care nu există legal.
"Dacă era o reprezentanţă sau un birou al unor judeţe sau al Consiliilor Judeţene din Harghita, Covasna şi Mureş, nu era nicio problemă. Însă, când Laszlo Tokes intervine şi vorbeşte de reprezentarea unei entităţi care nu există, asistăm la un demers care este încă un pas pe care Laszlo Tokes şi ceilalţi care îl sprijină îl fac întru ideea autonomiei teritoriale, care este definitiv inacceptabilă pentru noi", a afirmat preşedintele PNL.
"Laszlo Tokes a fost desemnat vicepreşedinte al Parlamentului de către premierul unei ţări vecine, Viktor Orban, în înţelegere cu Traian Băsescu şi cu europarlamentarii PDL, care fac parte şi ei din PPE. Faptul că susţii un om care a declarat că trebuie remediate urmările Tratatului de la Trianon arată că pentru Băsescu şi PDL nu contează decât aranjamentele şi combinaţiile lui cu PPE şi dă, totodată, nivelul vasalităţii pe care o dovedesc faţă de premierul Ungariei", a mai spus preşedintele PNL.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, astăzi, că "tăcerea" autorităţilor de la Bucureşti faţă de iniţiativa lui Laszlo Tokes de a deschide o reprezentanţă a Ţinutului Secuiesc la Bruxelles este explicabilă prin "combinaţiile" preşedintelui Traian Băsescu.
Antonescu şi-a exprimat îngrijorarea faţă de atitudinea pasivă a preşedintelui, a premierului şi a ministrului de Externe faţă de deschidere