Trei europarlamentari UDMR, Tokes Laszlo, Iuliu Winkler şi Sogor Csaba vor lansa mâine în Parlamentul European “reprezentanţa Ţinutului Secu¬iesc la Bruxelles”, un birou menit a ajuta cele trei ju¬deţe, Har¬ghi¬ta, Covasna şi Mureş, să facă cu¬noscute în plan european va¬lorile turistice ale zonei dar, mai ales, să le faciliteze accesarea de fonduri eu¬ro¬pene pentru dezvoltarea economică, zona fiind considerată a fi una foarte să¬r¬acă.
Potrivit cotidianului Jurnalul Naţional, costurile pentru func¬ţi¬o¬narea biroului şi a personalului an¬ga¬jat vor fi suportate de consiliile ju¬de¬ţene implicate.
Nu există hotărâre pentru participarea la birou
La finalul şedinţei de Consiliu Judeţean de joi, preşedintele Lokodi Edita Emoke i-a informat pe consilieri despre înfiinţarea acestui birou. Cu toate acestea, în acest moment CJ Mureş nu a adoptat vreo hotărâre în sensul de a participa cu fonduri pentru finanţarea costurilor de funcţionare a biroului. Szabo Arpad, vicepreşedintele CJ Mureş a declarat că joi a fost doar o informare şi că nu există în acest moment vreo propunere pentru iniţierea unui proiect de hotărâre care să implice financiar instituţia publică. “La Târgu-Mureş nu există vreo hotărâre de consiliu cu privire la acest subiect. Joi la şedinţă a fost o informare despre faptul că se deschide, nu s-a pus problema finanţării şi încă nu s-a luat nicio decizie şi nu există vreo iniţiativă de proiect în acest sens”, a afirmat Szabo Arpad.
PSD îşi poate retrage consilierii din CJ
Alexandru Frătean, preşedintele PSD Mureş, s-a arătat revoltat de deschiderea acestui birou. Acesta a susţinut că în cazul în care se va înainta un proiect de hotărâre la Consiliul Judeţean care să implice participarea judeţului la o astfel de structură, consilierii PSD se vor opune putându-se ajunge la o decizie politică de retragere din Consiliul Judeţean.