Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Student mort după ce s-a aruncat de la etajul 9 al celui mai mare cămin din Cluj

Publicat in Adevarul, luni 30 mai 2011 ·

Nicu Seieşan, în vârstă de 23 de ani, student la Cluj-Napoca la Facultatea de Matematică-Informatică şi-a pus capăt zilelor azi-dimineaţă. El a urcat până la etajul 9 al căminului 16 din complexul studenţesc Hasdeu şi s-a aruncat în gol. Nicu Seieşan era de origine din Sighişoara şi în Cluj-Napoca locuia în acelaşi cămin, la etajul 1.

Potrivit primelor informaţii, studentul a aşteptat ca portarul să-şi termine rondul, iar după ce şi colegii săi au adormit, în jurul orei 5.30 a urcat la etaj, de unde s-a aruncat pe geamul oficiului.

UPDATE 1: Andrei Ciubuc, prefectul studenţilor Universităţii „Babeş-Bolyai“, a reuşit să stea de vorbă cu colegii tânărului care şi-a pus capăt zilelor. „Au spus că nu avea nicio problemă, chiar le-a spus noapte bună când aceştia s-au culcat, pe la ora 1.00. Am înţeles că a mai stat la calculator până la 5.30, după care a ieşit“, a spus Ciubuc. Potrivit acestuia, pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se poate observa cum studentul a mers la baie, unde a stat câteva minute până ce a plecat portarul care îşi făcea rondul, apoi a intrat în oficiu şi s-a aruncat.

UPDATE 2: Un fost coleg de cameră a lui Nicu Seieşan spune că tânărul era liniştit, nu ieşea în oraş şi stătea mult în faţa calculatorului. "Bea mult Cola, energizante şi mânca chipsuri, de obicei până dimineaţa, în faţa calculatorului. Nu ieşea aproape deloc în oraş", a spus Sergiu Mazăre, fostul coleg de cameră a victimei. Acesta spune că au locuit împreună circa un an şi nu dădea semne de depresie sau alte probleme. Se pare că Nicu a lăsat un bilet de adio pe care ar fi menţionat, pentru actualii săi colegi: "îmi pare rău că nu am putut fi colegi şi să stau cu voi în aceeaşi cameră". "Ştiu asta din ce mi-au spus foştii săi colegi. Mi se pare că a fost un fel de nemulţumire, ca şi când nu îi plăcea unde stătea acum", a mai spus Sergiu. Actualii colegi d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum o ora
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 11 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

17°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°