Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezbateri educaţionale pentru liceeni

Publicat in Adevarul, luni 30 mai 2011 ·

Fundaţia Policy Center for Roma and Minorities, în parteneriat cu Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică (ARDOR), PATRIR (Peace, Action, Training and Research Institute of Romania), organizează în perioada 27 mai - 8 iunie caravana naţională „Provocare la nediscriminare".

O ocazie bună pentru liceenii de clasa a XII‑a, dar şi pentru cei din anii mai mici, să exerseze argumentarea şi oratoria înainte de interviul de admitere la facultăţi din afară, acolo unde există o astfel de evaluare.

Evenimentul se adresează liceenilor din Bucureşti, Buzău, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, şi constă într-o serie de dezbateri cu scop educaţional ce au ca temă probleme sociale de actualitate, precum discriminarea, rasismul şi combaterea stereotipurilor culturale negative.Liana Alexandru, Dragoş Bucurenci, Mugur Ciumăgeanu şi Mircea Toma sunt moderatorii sesiunilor de dezbatere care vor încerca să-i provoace pe tineri la o gândire critică a problemelor şi să analizeze împreună efectele provocate de acestea.

Înscrieri prin SMS

Organizatorii evenimentului susţin că, în această perioadă, dezbaterile cu scop educaţional sunt rare, iar participarea tinerilor este aproape inexistentă sau limitată. Caravana "Provocare la nediscriminare" îşi propune să răspundă tocmai acestei nevoi, prin implicarea tinerilor în dezbateri care să încurajeze şi să contribuie la dezvoltarea unei gândiri critice şi analitice. Seria de evenimente face parte din cadrul campaniei REACT, implementată în România şi în Italia de Policy Center for Roma and Minorities, şi susţinută de Comisia Europeană.

Liceenii se pot înscrie prin SMS la numărul de telefon 0740048508 (tarif normal) sau prin email la adresa caravana@policycenter.eu, precizând numele, vârsta şi oraşul pentru care participă. Termenul limită pentru înscrieri este cu două zile înainte de fiecare eveniment. Acce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Hermannstadt – Metaloglobus Bucureşti 2-2 / Sibienii au condus la pauză cu 2-0

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa bucureşteană Metaloglobus a învheiat la egalitate vineri, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia FC Hermannstadt, în primul meci al etapei secunde din Superliga, transmite News.ro. Urmărește cele

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 3 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°