Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Libertăţii Fiscale la români

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 30 mai 2011 ·

Contribuabilii români sărbătoresc astăzi Ziua Libertăţii Fiscale. Ce înseamnă asta? Mai multe organizaţii care promovează principiile pieţei libere organizează o serie de manifestări, care au ca scop să atragă atenţia românilor asupra nivelului foarte mare al taxelor pe care le plătesc. Calculele arată că, anul acesta, românii au muncit pentru stat 149 de zile, faţă de 147 de zile în 2010. Sursa: LIBERTATEA

"Ziua Libertăţii Fiscale ne oferă o imagine reală asupra fisclităţii din România. Cred că mulţi dintre noi nu îşi dau seama cât de multe taxe plătesc şi cât de mari sunt aceste taxe. Însă, dacă le adunăm, rezultă că 149 de zile pe an – aproape cinci luni! – muncim pentru stat. Acest lucru trebuie să se schimbe, înainte de a putea vorbi cu adevărat despre bunăstare materială şi despre o economie solidă", a declarat Claudiu Năsui, preşedintele asociaţiei Societatea pentru Libertate Individuală (SoLib), într-un comunicat al asociației.

Pe parcursul zilei de astăzi, membrii SoLib sunt prezenţi în Piaţa Universităţii pentru a discuta cu trecătorii despre semnificaţia şi importanţa Zilei Libertăţii Fiscale.

Iar de la ora 14:00, Universitatea Româno-Americană găzduieşte o masă rotundă cu tema "Ziua Libertăţii Fiscale 2011", organizată de Centrul de Economie Politică şi Afaceri "Murray Rothbard", în colaborare cu Societatea pentru Libertate Individuală (SoLib) şi Centrul pentru Economie şi Libertate (ECOL).

Ziua Libertăţii Fiscale este un eveniment ce are ca scop să-i facă pe locuitorii unei ţări mai conştienţi de povara fiscală pe care trebuie să o suporte anual.

Dreptul de proprietate intelectuală asupra acestui indicator este deţinut de Tax Foundation din SUA.

În România, evenimentul a fost celebrat pentru prima dată de Centrul Independent de Studii în Economie şi Drept (CISED).

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: „Le cer românilor puţină răbdare”

Ziarul Financiar acum 31 minute
„Pe bună dreptate românii au puţină încredere în cei care guvernăm. Eu sunt conştient de acest lucru, pentru că dacă de foarte multe ori li s-a promis că se va întâmpla ceva şi acel lucru nu s-a întâmplat, nu mai au cum să aibă încredere în tine”, s

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 4 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Trump amenință Japonia și Coreea de Sud cu tarife de 25% începând cu 1 august

Mediafax acum 27 minute
Președintele Donald Trump a trimis luni scrisori șefilor de stat din Japonia și Coreea de Sud, anunțându-i că ambele țări vor fi supuse unui tarif vamal de 25% începând cu 1 august. Trump a publicat scrisorile pe Truth Social, oferind astfel țărilor

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum 2 ore
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum 2 ore
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum 57 minute
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°