Prinţul saudit Al-Waleed bin Talal a declarat duminică la CNN că vrea ca preţurile petrolului să scadă, astfel ca Statele Unite şi Europa să nu mai fie nevoite să se aprovizioneze de la rezervele lor, scrie Hotnews.
Într-un interviu nepotul regelui fondator al Arabiei Saudite moderne a declarat că preţul petrolului ar trebui să fie undeva între 70 dolari şi 80 dolari pe baril, faţă de nivelul actual de peste 100 dolari/baril.
Talal, care este potrivit Forbes pe locul 26 în topul celor mai bogaţi oameni din lume, consideră că vinovate de preţul ridicat al petrolului sunt instabilitatea politică din ţările arabe, precum şi întreruperile în aprovizionare din cauza situaţiei din Libia şi Bahrain, scrie CNN.
F.A. Prinţul saudit Al-Waleed bin Talal a declarat duminică la CNN că vrea ca preţurile petrolului să scadă, astfel ca Statele Unite şi Europa să nu mai fie nevoite să se aprovizioneze de la rezervele lor, scrie Hotnews.

F.A.