Salariile poliţiştilor ar putea fi reduse cu 30 la sută în decembrie, dacă aceştia nu vor accepta disponibilizările. Avertismentul a venit de la ministrul de interne, Traian Igaş, care a precizat că aceasta este alternativa luată deocamdată în calcul după ce Parlamentul a respins programul vizând reducerea personalului MAI cu 10 mii de angajaţi.
În replică, vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Politiştilor şi Personalului Contractual acuză la RFI Guvernul că nu ţine cont nici de deciziile Parlamentului, nici de dialogul social.
Andrei Marian critică, mai precis, faptul că Executivul nu a ţinut cont de alternativele propuse de sindicate. În aceste condiţii, politiştii vor lua în calcul toate formele legale de protest.
"Guvernul continuă să nu respecte o decizie a Legislativului, să se implice şi să urmeze calea pe care a adoptat-o de la început, aceea de a lovi în personal. Pe lângă aceste ieşiri la pensie a cadrelor din instituţie mai există posibilitatea ca un număr de poliţişti destul de însemnat să suspende activitatea cu instituţia. Iarăşi ar mai putea aduce economii la bugetul instituţiei…O alternativă ar fi încadrarea cu întârziere a absolvenţilor şcolilor de poliţie şi Academiei de Poliţie.
Vom continua formele legale de protest, vom consulta şi liderii noştri teritoriali şi vom acţiona în urma deciziei pe care o vom adopta la nivelul organizaţiei noastre".
Vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Politiştilor şi Personalului Contractual
Salariile poliţiştilor ar putea fi reduse cu 30 la sută în decembrie, dacă aceştia nu vor accepta disponibilizările. Avertismentul a venit de la ministrul de interne, Traian Igaş, care a precizat că aceasta este alternativa luată deocamdată în calcul după ce Parlamentul a respins programul vizând reducerea personalului MAI cu 10 mii de angajaţi.
În replică, vicepreşedinte