Nu mergeam cu viteză, Blanşeta nici nu prinde mai mult de 100 pe oră, şi nu depăşisem neregulamentar, nici n-aş fi avut pe cine, căci sâmbătă dimineaţă şoseaua era aproape pustie. Totuşi, omul legii m-a tras hotărât pe dreapta. O fi fost sătul de câte gipuri vâjâind cu 140 pe oră oprise, probabil la fel de hotărât. "Prezentaţi actele!" Era tânăr, dur şi începeam să mă simt deja infractor. Se uită lung la asigurarea mea RCA şi mă întreabă uşor scârbit: "Alta nu aveţi?" N-aveam. "Asta e expirată. Daţi jos imediat plăcuţele de înmatriculare!" "Păi, cum să le dau jos, nu ştiu..." Am zgrepţănat nedumerit numărul din spate al Blanşetei. "V-am spus să le daţi jos, nu mai puteţi circula cu asigurarea expirată". "Bine, şi ce fac? Rămân aici, în câmp!?" Eram la mulţi kilometri de orice aşezare. "Nu mă interesează, legea asta e, chemaţi platforma să vă ridice maşina".

Râd a pagubă. "Domnule agent, am greşit, plătesc amenda şi îmi fac asigurarea valabilă în cel mai scurt timp. Dar cum pot să fac asta dacă dumneata mă laşi aici?" "Nu ştiu, nu mă priveşte, aşa e legea".

Cum să fie aşa o lege? Legea trebuie să sancţioneze şi să ofere contravenientului posibilitatea să-şi repare greşeala. Or, să presupunem că nu era vară, ci iarnă, viscol, că eu n-aş fi avut telefon mobil şi că, având insuficienţă renală, mă duceam să fac o dializă, să zicem. Aplicând legea, domnul agent aproape că mă condamna la moarte. Şi aveam doar o hârtie în neregulă, nu călcasem pe nimeni cu maşina.

Scos din sărite, dau un telefon şi mă lămuresc că asigurarea era plătită la zi, dar încurcasem eu hârtiile, cea nouă cu cea veche. Deci, nici măcar nu eram vinovat până la capăt. Dar dl agent mă punea să smulg numerele maşinii şi să chem o platformă pe coclaurii ăia, ca pe covorul zburător al lui Aladdin... Sau să-mi iau câmpii, pe jos, prin Bărăgan.

După ce a vorbit şi el la telefon o vrem