Acţiunile companiilor din sectorul chimic, precum Oltchim, Azomureş şi Amonil, rămân în atenţia investitorilor după creşterile semnificative de săptămâna trecută, la fel ca şi titlurile Fondului Proprietatea, care rămân în zona minimelor.
Bursa a avansat uşor şi vineri, cu 0,68%, într-o piaţă în care acţiunile Fondului Proprietatea (FP) s-au întors pe scădere, după o zi de creştere, şi s-au apropiat din nou de nivelul minim de la listare, în timp ce titlurile Oltchim (OLT) şi Azomureş (AZO) au urcat cu peste 8% şi, respectiv, cu 12%. Directorul de operaţiuni al firmei de brokeraj Estinvest Marcel Murgoci spune că evoluţia de vineri nu poate fi considerată relevantă tocmai din cauza rulajelor reduse consemnate de cele mai multe acţiuni.
"Vânzătorii aşteaptă o nervozitate a cumpărătorilor pentru a vinde. Pe de altă parte, cei care au vândut în şedinţele de scădere aşteaptă să treacă această perioadă de revenire şi vor să intre la cumpărare doar pe un nou val de corecţii. Se pare că în ultimele două zile atât pe partea de vânzare, cât şi pe cumpărare investitorii au fost mai relaxaţi şi din acest motiv au fost şi volume mici pe cele mai multe acţiuni", a declarat Murgoci.
Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni au fost realizate la preţuri în creştere în medie cu 0,87%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 1,07% peste nivelul de joi.
Totodată, acţiunile celor cinci SIF-uri şi ale Fondului Proprietatea au plasat indicele BET-FI cu 0,68% peste ziua anterioară.
Încă din primele cinci minute unii investitori au ridicat puternic, cu câte 15%, acţiunile Oltchim, Amonil (AMO) şi, ulterior, Azomureş. Totuşi, dacă în cazul titlurilor Oltchim evoluţia nu i-a surprins pe brokeri, întrucât acestea s-au menţinut pe ascendenţa din ultimele şedinţe, acţiunile Amonil şi Azomureş au repre