Manuscrisele lui Emil Cioran, cumpărate de omul de afaceri George Brăiloiu, la o licitaţie la Paris, în aprilie şi donate de acesta Bibliotecii Academiei Române, au intrat în posesia înaltului for de ştiinţă şi cultură. Academicianul Eugen Simion a spus că o conferinţă de presă privind manuscrisele şi documentele lui Emil Cioran donate Bibliotecii Academiei Române va fi organizată miercuri, de la ora 12.00, la sediul instituţiei. Omul de afaceri George Brăiloiu a cumpărat prin compania sa, KDF Energy, întregul fond cu 123 de manuscrise şi documente personale ale lui Emil Cioran, la finalul licitaţiei organizată pe 7 aprilie, la Paris, de casa Binoche şi Giquello, oferind întreaga sumă la care s-a ajuns prin licitarea fiecărui obiect în parte - 406.000 euro, fără taxe, adică în total 507.500 de euro. Pe 12 aprilie, George Brăiloiu a anunţat că va dona manuscrisele şi documentele lui Emil Cioran Bibliotecii Academiei Române. De altfel, în aceeaşi zi, el a primit pentru acest gest din partea Academiei Române distincţia Meritul Academic, cea mai înaltă pe care o acordă acest for. Eugen Simion a anunţat atunci că s-a hotărât deja ca aceste manuscrise să fie facsimilate, ca şi manuscrisele lui Eminescu, şi publicate într-un număr de exemplare, pe cheltuiala Academiei.
Autori: A.B.
Manuscrisele lui Emil Cioran, cumpărate de omul de afaceri George Brăiloiu, la o licitaţie la Paris, în aprilie şi donate de acesta Bibliotecii Academiei Române, au intrat în posesia înaltului for de ştiinţă şi cultură. Academicianul Eugen Simion a spus că o conferinţă de presă privind manuscrisele şi documentele lui Emil Cioran donate Bibliotecii Academiei Române va fi organizată miercuri, de la ora 12.00, la sediul instituţiei. Omul de afaceri George Brăiloiu a cumpărat prin compania sa, KDF Energy, întregul fond cu 123 de manuscrise şi documente personale ale lui Emil Cioran,