Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iată ce surprize îi aşteaptă pe copii de 1 iunie în Bucureşti!

Publicat in Libertatea, luni 30 mai 2011 ·

Prichindeii sunt aşteptaţi de 1 iunie cu o serie de surprize. În Capitală, în parcuri şi în mall-uri vor fi organizate o serie de evenimente speciale. Prichindeii sunt aşteptaţi de 1 iunie cu o serie de surprize. În Capitală, în parcuri şi în mall-uri vor fi organizate o serie de evenimente speciale.

Parcul Plumbuita. Miercuri, 1 iunie, Parcul Plumbuita din sectorul 2 se va transforma într-un veritabil parc al copiilor, ca urmare a iniţiativei primarului Neculai Onţanu de a da posibilitate copiilor de toate vârstele să petreacă într-un mod cu totul special, de ziua lor - miercuri, 1 iunie. De la ora 9.00 la ora 16.00, peste 600 de elevi sunt aşteptaţi să participe la prima ediţie a festivalului „Şcoli, talente – noi vedete”. Elevii care iubesc dansul, muzica şi teatrul vor avea şansa să-şi demonstreze aptitudinile deosebite, pe scena special amenajată pentru ei în parcul Plumbuita, unde se pot înscrie, în funcţie de vârstă, la concursurile aflate pe agenda festivalului. De la ora 10.00, la locul de joacă pentru căţei din parcul Plumbuita, va avea loc concursul canin „Iubiţi copiii şi animalele!”, dedicat tuturor celor care au acasă un patruped şi sunt dornici să participe la întreceri de acest gen dotate cu premii specifice. Pentru înscrierile la concurs, puteţi suna la telefoanele: 021.255.22.17 sau 021.255.22.07, începând de luni, între orele 8.00 – 16.00. Expoziţie de păpuşi de teatru la mall. De astăzi şi până pe 5 iunie, centrul comercial Bucureşti Mall organizează un adevărat carnaval dedicat în exclusivitate celor mici. Printr-un partneriat cu Teatrul Ţăndărică, în mall sunt expuse peste 70 de păpuşi de teatru. Actori de la Teatru Ţăndărică vor relata copiilor cele mai trăznite întâmplări din activitatea lor profesională şi le vor povesti despre piesele de teatru în care păpuşile au fost personaje principale. Păpuşile prezentate aparţin patrimoniulului T

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 48 minute
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 52 minute
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum o ora
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 2 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 22 minute
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Un copil de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea mașina tatălui într-o comună din Dâmbovița / A fost deschis dosar penal

G4Media acum 2 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o maşină pe o stradă din localitatea Teţcoiu, informează, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, transmite Agerpres. Maşina condusă de minor este a tată

Farul Constanţa câştigă Liga de Tineret şi va reprezenta România în UEFA Youth League

Mediafax acum 2 ore
Luca Băsceanu, căpitanul celor de la Farul Constanţa, a marcat unicul gol al meciului, de la 11 metri, cu doar câteva minute înainte de finalul timpului regulamentar. Victoria vine după ce constănţenii au jucat şi finala Cupei de Tineret, unde au ce

Marius Tucă Show începe luni, 27 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
Iasi
acum

17°
dum.

12°/25°
lun.

12°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
Constanta
acum

11°
dum.

12°/19°
lun.

11°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°