Pe vechiul "Wembley", în 1992, Barca a cucerit prima dată Cupa Campionilor. În "era Cruyff" şi a Dream Team-lui său. Sîmbătă, 28 mai 2011, trupa lui Guardiola a revenit pe noul "Wembley" să mai triumfe o dată
FC Barcelona n-a cîştigat finala în clipa în care David Villa a scuturat păianjenii din stînga lui Van der Sar. O cîştigase mult mai înainte, încă din staţiile metroului londonez. Fanii veniţi din Catalunya, ţara aceea, ştiţi, care-şi spune că e "not in Spain", aveau la gît fulare pe care scria "Roma, 27. 05. 2009, Barcelona - Manchester 2-0". Cînd suporterii englezi dădeau să cînte, răguşit, catalanii replicau cu "Roma-Roma-Roma!", amintindu-le de finala cucerită acum 2 ani, iar duelul revenea, cam la acelaşi scor, celor din urmă.
Între "Casablanca" şi "Royal Garden"
Parcă am fi fost în "Casablanca", la scena în care grupul lui Victor Laszlo acoperă cu "Marseilleza" corul germanilor cotropitori, în cafeneaua lui Rick. Filmul celebru, cu Humphrey Bogart şi Ingrid Bergman, care l-a făcut pe Radu Cosaşu să scrie şi să se autodeclare "«casablanchist» pe viaţă".
La sfîrşitul săptămînii îl sunasem pe Mircea Lucescu, să încerc un interviu. A venit în ţară vineri. "N-am timp, fug toată ziua. Marţi plec la Munchen... Poate luni". "Dar luni nu pot eu. O să fiu la Londra, la finală". "Bravo, dar ai găsit hotel? Am auzit că e nebunie". "Da, am avut noroc, am luat la 130 de lire, undeva lîngă Hyde Park". "Da? Poate ajungi şi în Kensington, o să treci pe lîngă «Royal Garden», hotelul în care am stat cu echipa naţională şi în '69, şi în '85.
Am făcut de două ori 1-1, prima dată eram căpitan, a doua oară antrenor... Două dintre cele mai dragi amintiri ale mele. Sper să cîştige Barcelona, să ştiu că m-a eliminat campioana Europei".
1985... Golul lui Cămătaru, cele două bare ale lui Gică Hagi, care avea pe a