Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aeroportul “Transilvania” s-a redeschis traficului aerian

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 30 mai 2011 ·

Aeroportul “Transilvania” Târgu-Mureş s-a redeschis traficului aerian sâmbătă, 28 mai, după şase zile cu lucrări intense de reparaţii la pista de decolare/aterizare. “Pe perioada 22-28 mai cât aeroportul a fost închis tehnic s-au efectuat reparaţii la dalele de beton ale pistei de decolare/aterizare pe o suprafata de 2.000 de metri pătraţi. Lucrările s-au efectuat la nu mai puţin de 130 de dale fisurate care au fost înlocuite în totalitate, fapt ce a necesitat o intervenţie specială cu betoane după o reţetă cu priză rapidă”, a precizat Ştefan Petru Runcan, directorul Aeroportului “Transilania” Târgu-Mureş.

Potrivit acestuia, majoritatea dalelor aveau încastrate trasee electrice şi lămpi care fac parte din sistemul de balizaj luminos, aspect care a necesitat o tehnologie şi o atenţie în lucru aparte.

”Din procesul tehnologic pentru executarea lucrărilor la dalele de beton sau remarcat procesele de tăiere cu disc diamantat, îndepărtarea traseelor electrice şi a lămpilor de la balizaj, spargerea dalelor cu autopicamere, excavarea bucăţilor de betoane cu echipamente şenilate protejate cu cauciuc, îndepărtarea şi transportarea bucăţilor de beton, refacerea “patului” de sub dale, aplicarea stratului hidroizolant, turnarea betoanelor, tăierea rosturilor, colmatarea rosturilor, repoziţionarea traseelor electrice şi a lămpilor de la balizaj, verificarea reţelelor electrice afectate, curăţarea suprafeţelor de mişcare cu autosuflante”, a arătat Ştefan Petru Runcan.

Pistă turnată în 1968

Pista betonată a Aeroportului “Transilvania” a fost turnată în anul 1968 pe o suprafaţă de 1350 x 45 metri şi extinsă în anul 1975 cu 650 x 45 metri. “Acest fapt impunea reparaţii capitale ce trebuiau efectuate deja de două ori, dar datorită fondurilor insuficiente acestea s-au făcut eşalonat anual în funcţie de priorităţi şi a fondurilor avute la dispoziţie. Implicar

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie în Macedonia de Nord. Peste 50 de morți și peste 100 de răniți într-un incendiu la un club de noapte din Kocani (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Incendiul a izbucnit într-un club de noapte aglomerat din Kocani, situat la circa 100 de kilometri est de capitala Skopje, unde concerta o formație celebră de hip-hop din țară. Incendiul a izbucnit într-un club de noapte aglomerat din Kocani, situat

Diana Șoșoacă contestă la CCR decizia BEC de respingere a candidaturii

Ziua Constanta acum 53 minute
Președintele S.O.S. România, europarlamentarul Diana Iovanovici-Șoșoacă, a depus, duminică, la CCR, o contestație la decizia Biroul Electoral Central (BEC) de respingere a candidaturii sale la alegerile prezidențiale din luna mai, informează formați

Mesajul lui Ciolacu după incendiul mortal din Macedonia. „Împărtășim durerea oamenilor, suntem gata să oferim sprijinul nostru”

Ziare.com acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis duminică, 16 martie, condoleanțe celor care au suferit în urma incendiului de la un club de noapte din Kocani, Macedonia de Nord. Cel puțin 51 de oameni au murit, iar peste 100 sunt răniți. Prim-ministrul a declar

Ilie Bolojan: Suntem profund întristaţi de incendiul devastator din Kočani, Macedonia de Nord. Transmitem condolenţele noastre familiilor care i-au pierdut pe cei dragi şi le dorim însănătoşire grabnică celor răniţi

News.ro acum 40 minute
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a transmis un mesaj de condoleanţe în urma incendiului produs la un club din Kočani, Macedonia de Nord. ”Suntem profund întristaţi de incendiul devastator”, a arătat el, subliniind că România este solidară cu popo

Liniile din Gara de Nord Bucureşti, fără electricitate, după ce linia de contact a căzut pe locomotiva unui tren / Circulația unor trenuri este afectată

HotNews acum 5 ore
Liniile 1-3 din Gara de Nord București, care asigură conexiunile între București Nord – Grivița și zona Depoului București Călători, nu au electricitate duminică dimineață, afectând circulația mai multor trenuri. Conform unui anunț făcut de CFR SA,

Ședință, luni, la Cotroceni, pentru organizarea alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan are luni o întrevedere cu autoritățile și instituțiile publice cu responsabilități în organizarea alegerilor prezidențiale. Anunțul a fost făcut de Administrația Prezidențială. Evenimentul are loc de la ora 10.00,

Un adolescent şi o femeie de 70 de ani, transportaţi la spital în urma unui incendiu izbucnit într-un apartament din Sibiu

News.ro acum o ora
Un adolescent de 17 ani, cu atac de panică şi o uşoară intoxicaţie cu fum, şi o femeie de 70 de ani, cu arsuri la mâini, au fost transportaţi, duminică, după ce în bucătăria unui apartament din Sibiu a izbucnit un incendiu. Incendiul a izbucnit într

Vremea se răcește în toată țara, iar ploile se transformă în lapoviță și ninsoare/Prognoză specială pentru București

Gandul acum o ora
Meteorologii au emis o atenționare valabilă până miercuri dimineață pentru mai multe regiuni. În acest interval de timp, vremea se va răci în cea mai mare parte a țării, vor fi precipitații mixte. Treptat, ploile se vor transforma în lapoviță și nin

Elevii clasei a VIII-a susțin simularea Evaluării Naționale. Ce trebuie să știe înainte de examene

Press Alert acum 2 ore
Simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a începe mâine, 17 martie. Simularea se desfășoară conform unor programe specifice, publicată de Ministerul Educației și Cercetării pe 4 februarie. Acestea includ conținuturile esențiale

Tânăr de 19 ani, mort într-un accident rutier, în Giurgiu. Mașina în care se afla s-a răsturnat

Gandul acum 25 minute
Grav accident de circulație petrecut pe DN 5D, în județul Giurgiu. Un tânăr în vârstă de 19 ani și-a pierdut viața după ce mașina în care se afla s-a răsturnat. La volan se afla un șofer de 24 de ani, informează IPJ Giurgiu. Șoferul, testat pentru a

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

0°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/8°
Constanta
acum

12°
dum.

8°/16°
lun.

5°/11°
mar.

2°/6°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

6°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

7°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°