Jeremy Plassard (Franţa), Dominika Wielgopolan (Polonia) şi Alessia Calderalo García (Spania) au ales să înveţe în facultăţile româneşti. Românii ştiu multe limbi străine, profesorii sunt atenţi, iar tinerii – ambiţioşi. Cred cei trei tineri străini care au studiat un semestru la Universitatea din Bucureşti.
Dominika Wielgopolan a studiat la Facultatea de Ştiinţe Politice (Universitatea din Bucureşti) din septembrie anul trecut până în februarie, anul acesta, când s-a întors în Polonia. Este în ultimul an de master şi urmează să-şi susţină disertaţia la Universitatea din Varşovia. În paralel cu studiile, lucrează într-o companie. A fost uimită că în România tinerii vorbesc foarte bine limbi străine şi că sunt ambiţioşi. Crede că ambiţia românilor vine din dorinţa de emigrare. „Nu am ajuns aici cu niciun fel de aşteptări, bune sau rele.
Am fost surprinsă că, cel puţin în Bucureşti, oamenii pe care i-am întâlnit, mai ales cei tineri, par foarte educaţi, ştiu multe limbi străine. Cred că în Polonia nu ştim atât de multe limbi străine. Românii par foarte ambiţioşi, ceea ce iarăşi nu am văzut în Polonia, dar asta poate pentru că nu atât de mulţi tineri vor să părăsească Polonia, aşa cum se întâmplă aici.
În România, aproape toată lumea vrea să plece, cred că asta-i face ambiţioşi". Dominika mărturiseşte că a ales România fiindcă i s-a părut o ţară exotică. Nu a atras-o neapărat trecutul comunist. „Nu sunt interesată de comunism pentru că s-a întâmplat acum 20 de ani şi oricum l-am studiat de când eram mică, cred că din clasele primare chiar. Am venit aici pentru că, deşi avem ceva similaritudini istorice, totuşi România a fost o ţară care mi s-a părut exotică. Este adevărat că nu ştiam nimic despre România, aşa că am vrut să vin şi să văd".
Alessia Calderalo García (stânga) şi Dominika Wielgopolan
Ce i-a plăcut şi ce n