Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Ivan Sztojka, unul din acuzaţii în cazul “Marian Cozma”, a înjurat ca la uşa cortului în faţa judecătoarei

Publicat in Adevarul, luni 30 mai 2011 ·

Cel de-al treilea acuzat în cazul uciderii lui Marian Cozma a făcut un scandal monstrous la ultima înfăţişare înjurând judecătoarea ca la uşa cortului. Sztojka a fost scos din sală de poliţişti şi a ajuns pe mâna medicilor.

Ivan Szojka şi-a pierdut controlul şi a început să ţipe în faţa judecătoarei în monentul în care aceasta a cerut ca pedeapsa să fie maximă şi pentru el, care poate să stea 20 de ani după gratii. Printre cuvinte obscene, acesta a susţinut că el nu este criminal şi că este acuzat pe nedrept. “Cum p…mea, să nu intervin. Sunt imagini de pe camerele de vedere că nu îl ating pe Marian Cozma. Atunci ce p…mea minte s…a asta de curvă. Ce stil e astă? Dumneata ai văzut imaginile? Atunci ce p…mea să mai spun? Să o s…a curva asta mincinoasă. Dumneata nu ai văzut?…” a urlat în gura mare Sztojka. Acesta fost scos din sală de poliţişti şi a ajuns pe mâna medicilor care i-au administrat un calmant. Şedinţa a continuat mai târziu, fără însă a mai permite şi accesul rudelor lui Sztojka.

VEZI AICI VIDEO CU SCANDALUL PROVOCAT DE IVAN SZTOJKA

Criminalul a mărturisit

Raffael Sandor, principalul suspect în cazul uciderii lui Marian Cozma a recunoscut pentru prima dată la Tribunalul din Veszprem că el a fost cel care l-a înjughiat mortal pe handbalistul român. “Eu am vrut să recunosc încă din prima clipă, dar din păcate nu am putut. M-aş fi bucurat să pot spune tot ce s-a întâmplat de la bun început, însă din diferite motive doar acum s-a putut”, a declarat Raffael Sandor.

Acesta a afirmat în faţa judecătorilor că a vrut să îl rănească pe Marian Cozma la picior, însă nu i-a trecut prin cap să îi ucidă, iar arma crimei s-a aflat din întâmplare la el. “Cu o zi înainte, am primit de la tatăl meu un televizor şi nu am putut să îl despachetez. Mi-am adus aminte că în portiere maşinii am mereu un cuţit. Am lăsat cuţitul în buzunarul pa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul a primit de la Hamas rămăşiţele a încă patru ostatici morți

Adevarul acum o ora
Hamas s-a grăbit să reducă presiunea asupra fragilului armistiţiu în războiul cu Israelul și a returnat marți, 14 octombrie, cadavrele mai multor ostatici morți.

D’Angelo a murit, la 51 de ani. Legenda muzicii soul se lupta cu o gravă afecțiune

HotNews acum 8 ore
Cântărețul american D’Angelo, o figură marcantă a muzicii soul contemporane, care s-a bucurat de un succes notabil în anii 1990-2000 înainte de a fi mult mai rar prezent pe scena muzicală, a murit la vârsta de 51 de ani, au relatat marți mai multe p

Tragedie în Venezuela: 14 oameni au murit într-o mină de aur inundată în urma ploilor abundente

Adevarul acum 35 minute
Paisprezece mineri au murit în timp ce lucrau în subteran, într-o mină de aur din sud-estul Venezuelei, la graniţa cu Guyana şi Brazilia, inundată în urma ploilor abundente.

Prima țară din Uniunea Europeană care va introduce ziua de lucru de 13 ore

Gandul acum 9 ore
Muncitorii din fabrici, casierii și personalul hotelier din Grecia ar putea să lucreze mai mult în curând. Țara urmează să devină primul stat membru din UE care introduce oficial o zi de lucru de 13 ore pentru sectorul privat. Parlamentul urmează să

CSO Voluntari, încă o victorie convingătoare în European North Basketball League » Care e programul ilfovenilor

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
CSO Voluntari și-a continuat parcursul imaculat în European North Basketball League, competiție pe care a câștigat-o sezonul trecut, și s-a impus cu 92-72 în fața lui Alkar Sinj, o formație din Croația. CSO Voluntari a ajuns la un bilanț de 2-0 în g

Ministrul polonez de Externe avertizează că Rusia ar putea „lovi adânc în Europa”. „Ar trebui să fim pregătiţi”

Adevarul acum 8 ore
Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe al Poloniei, a avertizat Europa că Rusia ar putea „lovi, din păcate, adânc în Europa”, calificând drept „iresponsabilă” neglijarea construirii unor sisteme de apărare.

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 octombrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bogdan Ivan, după ce a fost criticat pentru declaraţia că avem cea mai scumpă energie din Europa: Cifrele vorbesc de la sine. Nu este o exagerare, ci o realitate confirmată

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Iva, criticat după declaraţia sa potrivit căreia avem cea mai scumpă energie din Europa, raportat la puterea de cumpărare, a afirmat, marţi seară, că ”cifrele vorbesc de la

Românii pot beneficia de consultații și analize gratuite, indiferent dacă sunt sau nu asigurați. Ce servicii pot primi de la medicul de familie

Adevarul acum 10 ore
Ministerul Sănătății încurajează toți românii, fie că sunt sau nu asigurați medical, să meargă periodic la medicul de familie pentru consultații și analize gratuite. „Fii prevăzător și încrezător mergi la medicul tău de familie pentru a-ți verifica

FCSB a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Bologna din Europa League

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
FCSB a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Bologna, din etapa a treia a grupei Europa League. Partida se joacă pe Arena Națională joi, 23 octombrie, de la ora 19:45. Prețurile biletelor sunt următoarele: După meciul cu Bologna, FCSB va mai juca

Vremea

București
acum

mie.

9°/12°
joi

10°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

12°/14°
Iasi
acum

mie.

3°/12°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°
sâm.

9°/17°
Constanta
acum

mie.

9°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

14°/15°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/11°
joi

5°/14°
vin.

5°/15°
sâm.

8°/14°
Timisoara
acum

mie.

8°/14°
joi

7°/17°
vin.

10°/16°
sâm.

10°/17°