CFR Călători anunţă că, în sezonul estival 2011, pasagerii vor putea beneficia de 54 de trenuri care vor asigura legături directe între principalele oraşe din ţară şi litoralul românesc, au declarat luni reprezentanţii companiei, informează NewsIn.
Astfel, vor exista legături directe între litoral şi Bucureşti, Arad, Craiova, Timişoara, Deva, Reşita, Braşov, Sibiu, Târgu Mureş, Cluj Napoca, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Iaşi, Suceava, Botoşani, Galaţi, Călăraşi, Buzău, Medgidia.
"În perioada 17 iunie - 12 septembrie, trenurile care circulă în prezent până la/ de la Constanţa îşi vor prelungi traseul până la / de la Mangalia, deservind astfel staţiunile de pe litoral, iar trenurile suplimentare care vor asigura legătura între litoral şi principalele destinaţii din ţară vor fi introduse în circulaţie treptat. Şi în acest sezon estival se va asigura legătura către Delta Dunării, prin oraşul Tulcea, prin două perechi de trenuri accelerat, iar CFR GEVARO va asigura serviciul de transport cu vagoane de dormit şi cuşete aflate în compunerea trenurilor dintre Constanţa / Mangalia şi Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Oradea, Cluj Napoca, Timişoara, Arad, Suceava Nord şi Iaşi", precizează CFR Călători.
Călătorii pot beneficia, de asemenea, de ofertele comerciale care acordă reduceri la transport: „Minigrup 2 - 5" este destinată celor călătoresc în grupuri mici (de 2 - 5 persoane) şi este valabilă în toate zilele săptămânii, mai puţin în zilele de vineri şi duminică, cu reduceri între 10% şi 25 % „Cartea VSD" (vineri, sâmbătă, duminică) valabilă în weekend, cu reduceri între 25% şi 60%; „Călătoria dus-întors" cu o reducere de 10%; reduceri între 5-13% la achiziţionarea biletelor cu anticipaţie şi abonamentul lunar 5, 10, 15 zile, cu reduceri între 15% şi 30%.
CFR Călători precizează pentru călătorii care locuiesc în Bucureşti,