Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MADR: Nu importăm castraveţi în această perioadă a anului

Publicat in Bursa, marți 31 mai 2011 ·

România nu importă castraveţi în această perioadă a anului, producţia autohtonă din sere şi solarii asigurând consumul intern dar şi exportul pe pieţele intra şi extra comunitare, a declarat, ieri secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Adrian Rădulescu. Cu toate acestea nu este vorba de castraveţi obţinuţi din agricultura bio.

"Importuri semnificative de castraveţi se fac în perioada noiembrie - martie, deoarece ulterior apar producţiile autohtone din sere şi solarii. Acum avem producţie suficientă de castraveţi şi pentru piaţa internă, dar şi pentru export", a spus Rădulescu, citat de Agerpres.

Acesta a precizat că la ora actuală România exportă zilnic din sere în jur de 160 de tone de castraveţi, iar din solarii, în jur de 400-500 tone de castraveţi cornişon. În cazul roşiilor, importurile cele mai mari provin din Turcia, Siria, Iordania, Italia şi mai puţin din Spania sau Germania.

Comisia Europeană a notificat vineri cele 27 de state membre, prin intermediul Sistemului de alertă rapidă pentru alimente şi alimentaţie (RASFF), cu privire la sursele responsabile pentru contaminarea cu STEC, toxina care produce afecţiunea E.Coli, după ce Germania şi într-o măsură mai mică alte patru state membre au fost afectate de aceasta. Autorităţile germane au identificat drept una din sursele contaminării castraveţii organici importaţi din două provincii spaniole - Almeria şi Malaga. În prezent au loc investigaţii pentru a identifica alte surse potenţiale, în timp ce un transport de castraveţi având ca origine Olanda şi vânduţi în Germania, este de asemenea verificat de autorităţile germane.

Autorităţile veterinare din România au confirmat că ţara noastră nu a primit loturi de castraveţi bio din Spania, suspectaţi că ar fi cauzat infectarea cu bacteria Escherichia coli a 200 de persoane din Germania.

A.G. România nu importă castraveţi în ace

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 4 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 5 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti – Mai multe avioane, probleme la aterizare / Unele aeronave, direcţionate pe alte aeroporturi

News.ro acum o ora
Furtuna din Bucureşti a dat peste cap traficul aerian, 15 avioane cu destinaţia Bucureşti fiind afectate, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că trei avioane au fost dire

Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic şi grindină, în judeţele Brăila, Ialomiţa, Buzău şi Călăraşi

News.ro acum 51 minute
Meteorologii au emis, joi seară, o avertizare de tip nowcasting Cod roşu de vijelie, cu vânt atingând, la rafală, viteze de peste 90 de kilometri pe oră, grindină de dimensiuni mari, averse torenţiale, pentru localităţi din judeţele Brăila, Ialomiţa

Deținătoarea recordului mondial la maraton, Ruth Chepngetich, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ruth Chepngetich, deţinătoarea recordului mondial la maraton feminin, a fost suspendată provizoriu de Unitatea de Integritate în Atletism (AIU) pentru prezenţa şi utilizarea substanţei interzise hidr

O femeie a murit în Otopeni în timpul vijeliei puternice

Mediafax acum o ora
Conform codului transmis de ANM, meteorologii avertizau că în județele Ilfov și Giurgiu vor avea loc fenomene extreme, cu potențial de a pune în pericol siguranța populației și a bunurilor materiale. Știre în curs de actualizare

O femeie a murit în Otopeni, după ce acoperișul unei clădiri a fost smuls de vânt și a căzut peste imobilul în care se afla, în timpul codului roșu de vijelie

HotNews acum o ora
O femeie în vârstă de 49 de ani a murit joi, în Otopeni, în timpul manifestărilor de vreme severă, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF). Potrivit primelor informații, femeia a fost lovită de elemente din acope

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

25°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°