Vestea că familia primarului de Eforie, Ovidiu Brăiloiu, se va implica în postul local Antena 1 a tulburat puţin apele în media locală, dar şi în viaţa politică.
Dacă a luat televiziunea pentru PSD sau pentru PC-ul al cărui candidat pentru Consiliul Judeţean este fratele edilului, Tit-Liviu, încă nu se ştie. Mai mult, un alt semn de întrebare se ridică şi asupra potenţei financiare a familiei Brăiloiu. În faţă, ca asociaţi ai SC Litoral Media Group SRL, sunt Victor-Emilian Dumitrescu, cumnatul lui Ovidiu Brăiloiu, şi Petre Paris, un simplu cameraman la TV Neptun, dar... fost consilier local la Eforie, ales pe listele PSD. Evident, putem trage concluzia că în spatele postului reinventat vor fi banii Brăiloilor şi ai PSD-ului. Dar Brăiloiu de unde scoate „caşcavalul", mai ales că gura lumii spune că actele pentru preluarea postului au fost făcute cu mare repeziciune şi, cel mai probabil, tranzacţia a presupus sume importante de bani?! Nu multă lume ştie că inculpatul Eugen Bogatu, arestat în dosarul „Containerul", este naşul uneia dintre fetiţele lui Ovidiu Brăiloiu. Mai mult decât atât, acesta are numeroase proprietăţi în Eforie, oraşul păstorit de fin. De asemenea, prietenia dintre cei doi, dar şi dintre Brăiloiu şi alţi membri ai grupării vameşilor, este de notorietate. Aşadar, am putea trage concluzia că, poate, o parte dintre bani (chiar partea cea mai însemnată) ar veni de la Bogatu, Pilcă&Co?! Asta, mai ales într-un moment de început al campaniei electorale, dar chiar în mijlocul evenimentele legate de arestarea grupării care a acţionat, potrivit anchetatorilor, în Portul Constanţa-Sud Agigea. Au vameşii nevoie de „spor" de Antenă?! Comentarii (4) Victor Ciutacu : mare tamtam prin orasul constanta ! degeaba se implica nenea Brailoiu etc. daca pe Digital nu se vad si mai ales daca nu emit pe HD . iar pe emisie cand apare localul se vede de cacao ! i