Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Messi se gândeşte la sezonul viitor

Publicat in GAZETA de SUD, luni 30 mai 2011 ·

Argentinianul Leo Messi a fost desemnat omul meciului de către UEFA, în finala Ligii Campionilor dintre Barcelona şi Manchester United, scor 3-1. Vedeta Barcelonei a avertizat că formaţia de pe „Camp Nou“ nu s-a săturat de câştigarea de trofee, deşi catalanii au ajuns la zece trofee în doar trei sezoane. „Este un meci de ţinut minte. Ce reuşeşte această echipă este imens şi încă nu suntem conştienţi de ceea ce realizăm. Totuşi, vrem să câştigăm trofee în continuare. Acum vrem doar să sărbătorim. Barcelona este o echipă de învingători, cu toţii ştim asta. După ce vom epuiza bucuria imensă pe care o trăim, o să ne gândim şi la sezonul viitor, pe care trebuie să-l pregătim atent“, a spus Messi pentru Europa Press, citat de GSP.

Messi are deja trei Ligi ale Campionilor în tricoul blaugrana, finala de sâmbătă fiind cea de-a doua câştigată sub comanda lui Pep Guardiola. Argentinianul a egalat totodată recordul de 12 goluri înscrise într-un sezon în Liga Campionilor, stabilit de olandezul Ruud van Nistelrooy în 2002-2003, reuşind al doilea gol din disputa cu Manchester United, scor 3-1. Cu golul de pe „Wembley“, primul marcat în Anglia în carieră, Lionel Messi (23 de ani) l-a egalat pe rivalul său de la Real Madrid, Cristiano Ronaldo, cu 53 de goluri în toate competiţiile în acest sezon (31 în campionatul Spaniei, 12 în Liga Campionilor, şapte în Cupa Spaniei şi trei în Supercupa Spaniei).

Un gest mai puţin obişnuit l-a făcut Gerard Pique (24 de ani) la finalul jocului cu Manchester United. Fundaşul Barcelonei a ţinut neapărat să aibă o amintire de la ultimul act al Ligii Campionilor, aşa că după ultimul fluier al lui Viktor Kassai a luat o foarfecă de la unul dintre membrii staff-ului catalan şi a tăiat plasa porţii în care s-a înscris primul gol al finalei, luând-o acasă.

Mijlocaşul Barcei, Javier Mascherano, a dedicat trofeul fanilor lui Liverpool, rivala

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 38 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia afirmă că drone ucrainene au atacat un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

News.ro acum 30 minute
Drone ucrainene au atacat duminică seara un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie, a declarat luni administraţia instalată de Rusia la centrala controlată de Rusia în Ucraina, relatează Reuters. „Inamicul a folosit trei vehicule

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum 30 minute
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 31 minute
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Trump va trimite rachete Patriot în Ucraina. „Putin vorbește frumos, iar seara bombardează”

Adevarul acum 36 minute
Președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a trimite sisteme de apărare aeriană Patriot în Ucraina, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra teritoriului ucrainean.

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

VIDEO Chelsea, campioana lumii: Victorie surprinzătoare cu PSG în finala CM al Cluburilor

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea este campioana lumii, titlu cucerit după ce a câștigat categoric, scor 3-0, finala Campionatului Mondial al Cluburilor disputată împotriva lui PSG. Porniți ca favoriți, francezii s-au văzut c

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°