Deciziile contradictorii au fost pronunţate de Tribunalul Alba şi Tribunalul Cluj. Procesele au ca obiect anularea, respectiv suspendarea, hotărârii din ianuarie 2009 privind aprobarea Planului Urbanistic General şi a Planului Urbanistic Zonal. Documentele se referă la proiectul minier Roșia Montană.
Instanţele de judecată din Alba Iulia şi Cluj-Napoca au pronunţat săptămâna trecută sentinţe contradictorii privind proiectul minier de la Roşia Montană.
Procesele au fost iniţiate în ambele cazuri de asociaţii non-guvernamentale care se opun investiţiei din Munţii Apuseni şi se referă la aceeaşi hotărâre a Consiliului local Roşia Montană, nr. 1 din ianuarie 2009. Singura diferenţă este dată de faptul că la Alba Iulia s-a solicitat anularea hotărârii, iar la Cluj-Napoca suspendarea acesteia.
Vor suspendarea evaluării proiectului
În procesul derulat la Tribunalul Alba, Fundația Culturală Roșia Montană (FCRM) a obținut anularea hotărârii prin care au fost aprobate Planul Urbanistic General (PUG) al comunei Roșia Montană şi a Planului Urbanistic Zonal (PUZ) – zona de dezvoltare industrială Roșia Montană.
„Cele două planuri de urbanism aprobate de Consiliului local declarau zona Roșia Montană zonă monoindustrială cu specific minier, făcând astfel imposibilă iniţierea oricărei alte activităţi care ar fi putut sprijini dezvoltarea economică a zonei, inclusiv a activităților de turism“, a declarat Eugen Cornea, vicepreşedinte FCRM. Hotărârea contestată a fost votată de Consiliul local în ianuarie 2009 şi a fost de fapt o reconfirmare a două hotărâri din 2002, privind planurile urbanistice menţionate, anulate de Curtea de Apel Alba Iulia în 2008.
„Consecinţa firească a acestei hotărâri a Tribunalului Alba este suspendarea imediată a procesului de evaluare a studiului privind impactul asupra mediului pentru proiectul minier pr