Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Shimon Peres s-a intalnit, in secret, cu Mahmoud Abbas

Publicat in Ziare.com, luni 30 mai 2011 ·

Presedintele Israelului, Shimon Peres, s-a intalnit, duminica, in mare secret, cu presedintele Autoritatii Nationale Palestiniene, Mahmoud Abbas, in incercarea de a relansa negocierile de pace din Orientul Mijlociu.

Israelul incearca sa-i convinga pe palestinieni sa renunte la recunoasterea unilaterala a statului, ce ar urma sa aibe loc in septembrie.

Negocierile dintre Peres si Abbas au fost "reale, prelungite si confidentiale", scrie cotidianul Ma'ariv, citat de Xinhua.

In ultimul timp, cei doi lideri au schimbat intre ei mesaje, prin emisari, si chiar s-au intalnit la Londra, inainte ca Peres sa discute cu Barack Obama.

Abbas: Vom cere ONU sa recunoasca Palestina

Intalnirea cu presedintele american, care a avut loc la Washington, la inceputul acestui an, a fost organizata la cererea lui Shimon Peres, care a spus atunci ca are "noi idei" privind relansarea procesului de pace.

Potrivit surselor citate de cotidianul israelian, premierul Benjamin Netanyahu l-a mandatat pe presedinte sa discute cu Abbas, iar acesta ar fi facut, in timpul negocierilor secrete de duminica, un anunt dramatic legat de o concesie majora facuta palestinienilor, in cadrul procesului de pace.

Presedintele Israelului, Shimon Peres, s-a intalnit, duminica, in mare secret, cu presedintele Autoritatii Nationale Palestiniene, Mahmoud Abbas, in incercarea de a relansa negocierile de pace din Orientul Mijlociu.

Israelul incearca sa-i convinga pe palestinieni sa renunte la recunoasterea unilaterala a statului, ce ar urma sa aibe loc in septembrie.

Negocierile dintre Peres si Abbas au fost "reale, prelungite si confidentiale", scrie cotidianul Ma'ariv, citat de Xinhua.

In ultimul timp, cei doi lideri au schimbat intre ei mesaje, prin emisari, si chiar s-au intalnit la Londra, ina

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 22 minute
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum 15 minute
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Trei pârtii vor fi deschise, joi, la Sinaia

G4Media acum 2 ore
Trei pârtii de dificultate medie vor fi deschise joi, 28 noiembrie, în golul alpin la Sinaia, fiind pentru prima dată în ultimii şase ani când în această staţiune se poate schia la finalul lunii noiembrie, transmite Agerpres. Directorul Transport Ur

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 8 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 8 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 2 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Marius Tucă Show, RECORDURI de audiență în cele peste 14 ore de LIVE din noaptea „de infarct” a numărătorii voturilor la prezidențiale

Cancan acum 3 ore
Ediția specială de duminică, 24 noiembrie a emisiunii Marius Tucă Show a atins noi recorduri de audiență în cele 14 ore de live non-stop pe Youtube și peste 13 ore de live pe TikTok. Marius Tucă și invitații său au fost alături de români în noaptea

Kazahstanul vrea să-și exporte petrolul ocolind Rusia. Ruta alternativă luată în calcul

HotNews acum o ora
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste 80% a fluxurilor pe care le trimite în prezent via Rus

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/6°
mar.

-1°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°