Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Nu aştept muza, o provoc în toate chipurile"

Publicat in Jurnalul, luni 30 mai 2011 ·

Foto: Alexandra Pandrea / Intact Images Peste 200 de persoane s-au înghesuit sâmbătă la standul editurii Polirom pentru a primi un autograf de la Mihaela Rădulescu, semn că mutarea acesteia la Monaco nu a făcut decât să le crească admiratorilor interesul faţă de rarele vizite ale vedetei tv pe plaiurile mioritice. Aflată pentru a treia oară în ipostaza de scriitoare, Mihaela Rădulescu şi-a aşternut conştiincioasă semnătura şi un gând bun la începutul volumului "În­treabă-mă orice", pentru fiecare dintre cei veniţi la Bookfest să-i cumpere cartea şi să o vadă. Foarte posibil, în această toamnă, prezentatoarea tv ar putea să revină în România pentru a le oferi cititorilor un roman inspirat de lumea strălucitoare din Monaco. Până atunci, Mihaela ne-a povestit câte ceva despre noua ei carte.

● Jurnalul Naţional: "Întreabă-mă orice", un titlu care aduce aminte de jocul "adevăr sau provocare". În ce fel este această carte o provocare pentru tine şi în ce fel este o provocare pentru cititori?

Mihaela Rădulescu: Fiecare carte pe care o scriu e o provocare, în primul rând pentru mine. Asta de acum are o găselniţă, care sper să placă – cititorul va continua s-o scrie, adică am lăsat loc liber sub cele 425 de întrebări strecurate printre poveşti, astfel încât fiecare să-şi răspundă lui însuşi. Cartea, în versiune integrală, apare la editura Polirom şi se va găsi în librării şi online. Iar cele 425 de întrebări din carte, în premieră pentru un autor român, vor putea fi accesate ca aplicaţie electronică de pe Iphone şi Ipad, prin munca grozavă a celor de la Humanitas Digital, care au realizat aplicaţia în timp record. În plus e şi o invitaţie la "o joacă de oameni mari": se pot accesa întrebările şi se poate răspunde pe pagina de facebook a cărţii "Întreabă-mă orice".

● Cu atât mai provocator mi se pare titlul cărţii tale, cu cât eşti persoană pu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 6 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum o ora
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 12 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 10 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 12 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 9 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 4 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 8 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°