Cu bune şi cu rele (căci dacă n-ar fi nu s-ar povesti) a luat sfârşit o nouă ediţie a Zilelor Târgumureşene.

Pe scurt, a fost nebunie.

Din cauza tarabelor din centru, stărzile au bubuit aproape o săptămână, fluieraşii de la poliţia locală ne-au făcut urechile să danseze, muzica a răsunat din toate colţurile centrului şi Cetăţii, paşii mulţimii au ridicat praful de pe toate trotuarele şi a fost soare; un soare de mai ce te-ademenea după perdeaua răcoroasă din dormitor, însă nu, de zilele târgului nimeni nu a stat în casă.

Odată cu ziua de joi, deschiderea oficială a Zilelor Târgumureşene, Cetatea a început să sfârâie, iar vântul slab să se joace cu mirosuri de toate felurile; berea a curs ca la robinet. Şi-au fost concerte, şi-a fost voie bună.

Orchestra ţiganilor ne-a întors pe toate părţile/ritmurile apoi am ascultat folk sub chitara lui Alifantis; ne-am contopit cu versurile lui Baniciu şi-am cântat „Nunta”, „Vara la ţară”, „Hei tramvai” şi câte şi mai câte…

Vineri, după „parada” trupelor târgumureşene am aprins brichetele şi-am cântat „Floare de Iris”, şi am fost campioni în final.

Sâmbătă, concertele din Cetate au continuat cu Titan, Bere Gratis şi Bosquito.

Duminică l-am susţinut pe micuţul Narcis Iustin Ianău, pentru a cânta mai apoi „Everlasting Love” odată cu mult-prea-trecuta-peste-ani, Sandra. Nebunia s-a mutat mai apoi în Cetate, pe ritmuri de Kiss Kata & Band, Alex şi Fly Project.

După toate concertele, în ultima zi de sărbătoare, târgul a-nceput, parcă, să se aerisească. Cerul a explodat mai târziu în culori aprinse iar mai apoi s-a făcut linişte.

Cu bune şi cu rele (căci dacă n-ar fi nu s-ar povesti) a luat sfârşit o nouă ediţie a Zilelor Târgumureşene.

Pe scurt, a fost nebunie.

Din cauza tarabelor din centru, stărzile au bubuit aproape o săptămână, fluieraşii de la poliţia locală ne-au