Fundaţia Horia Rusu a lansat, luni, de Ziua Libertăţii fiscale, Carta Responsabilităţii Fiscale, un proiect menit să limiteze cheltuielile guvernamentale prin eficientizarea sistemului fiscal şi să ofere o perspectivă liberală asupra procesului de optimizare a aparatului bugetar.
“În România, datoria publică a crescut cu peste 100% într-un interval de numai doi ani reprezentând, în martie 2011, circa 40% din PIB. Au fost luate decizii fiscale neinspirate, precum creşterea TVA, introducerea impozitului minim şi altele.
În vederea reformării sistemului fiscal, este necesară modificarea art. 74, alin. 2. din Constituţie, care prevede că nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale. Considerăm necesară eliminarea acestei prevederi şi introducerea unui articol care să prevadă consultarea cetăţenilor, prin referendum, în acest gen de probleme”, se arată într-un comunicat al Fundaţiei Horia Rusu.
Iată care sunt cele mai importante propuneri din Carta responsabilităţii fiscale:
1. Referendum în avans pentru taxe noi sau modificări de taxe
Organele administraţiei publice centrale şi locale trebuie să obţină în avans, prin referendum general sau local, aprobarea alegătorilor pentru fiecare impozit sau taxă generală sau locală, modificare a ratei de impozitare, extindere a unui impozit sau taxe care expiră.
În eventualitatea majorării numărului sau cuantumului de taxe, guvernanţii vor fi obligaţi să consulte contribuabilii prin referendum.
Această nouă dispoziţie are în vedere o aliniere a sistemului fiscal din România la cerinţele principiilor unei fiscalităţi nearbitrare: impozitarea trebuie să fie acceptată de contribuabili, iar povara fiscală a impozitelor şi taxelor trebuie să fie împărţită în mod echitabil şi prin intermediul unor standarde sau reguli bine definite. Astfel, guvernanţii nu vor mai pu