Managerul Spitalului Municipal a răspuns unui cititor craiova.adevarul.ro, care a întrebat dacă spitalul va angaja un expert contabil profesionist. Directorul a spus că merge pe mâna actualului director financiar-contabil.
Medicul George Bogdan Ungureanu, managerul Spitalului Municipal, spune că nu are de gând să angajeze un expert contabil. "Eu cred că directorul financiar îşi va face foarte bine treaba şi nu avem nevoie de un alt specialist. Am încredere în Liliana Rogojină, deocamdată, de la primele contacte", a declarat managerul Spitalului Nr.2.
Întrebarea pusă de o cititoare semnată Manuela pe site-ul craiova.adevarul.ro:
Aţi fi dispus să angajaţi un expert contabil neutru, nepătat şi profesionist, care să verifice rapoartele contabile, ştatele de plată şi tot ceea ce ţine de partea economică?
Citeşte AICI alte întrebări puse de cititori noului manager al Spitalului Municipal.
Medicul Ungureanu a spus că în cazul mai multor întrebări puse de cititori nu a răspuns pentru că nu cunoaşte date. "Sunt nou instalat în funcţie, în această perioadă aflu şi dezbatem în consiliile de administraţie toate problemele cu care se confruntă spitalul. De îndată ce voi afla răspunsurile cerute, le voi da", a transmis managerul cititorilor craiova.adevarul.ro.