Un spectru bântuie viaţa politică românească: taxarea proporţională. Alianţa socialistă şi-a prezentat programul economic. Printre punctele aces-tui program se numără revenirea la sistemul taxării proporţionale din vremea regimului socialist. Eve-nimentul merită câteva comentarii.
Mai întâi, despre lipsa de prudenţă politică a celor care au susţinut aceas-tă idee. Trecerea la un regim progresiv ar fi o schimbare considerabilă. De acest lucru avem nevoie acum în materie fiscală? De complicaţii suplimentare? Sistemul cotei unice (flat rate) are măcar un avantaj cert. Este simplu. Mai simplu nici nu se poate. Taxarea pe trepte de venit complică lucrurile. Şi deschide calea evaziunii. Mai multe acte, mai multă birocraţie, mai multe cheltuieli. Oamenii se vor trezi, ca la începutul anilor "90, că rămân cu mai puţini bani în buzunar atunci când le creşte salariul, pentru că au trecut pe altă treaptă de impozitare.
A doua observaţie ţine de justificarea impozitării progresive. Socialiştii ne spun că "aceia care au mai mult trebuie să plătească mai mult". Dar bogaţii plătesc deja mai mult. 16% din 1.000.000 de RON este mult mai mult decât 16% din 1.000 de RON.
Evidenţa ne arată că taxarea progresivă nu reduce inegalităţile sociale. România este un exemplu. Mega-averile de astăzi s-au clădit la începutul anilor "90, pe timpul taxării progresive. Iar cota unică nu agravează clivajele sociale. Socialiştii au pretins, în 2004 şi 2005, că societatea va deveni mai polarizată între bogaţi şi săraci datorită cotei unice. Iar următorii doi-trei ani, până la criza economică mondială, au arătat că, dimpotrivă, diferenţele s-au es-tompat.
Renunţarea la cota unică e un pas înapoi motivat ideologic. Socialiştii au dorit întotdea-una taxarea progresivă. Scopul declarat al acestei forme de taxare era, în viziunea lor, punitiv.
Karl Marx a propus această idee, î