Cu ocazia parlamentarelor din 2008, doar 39,6% din români s-au deplasat la urne - semn clar al nemulţumirii alegătorilor faţă de opţiunile avute la dispoziţie. Mai nou, până şi Dinu Patriciu pare convins de necesitatea înfiinţării unei noi formaţiuni politice. Dacă actuala colecţie, complet deziluzionantă, de partide se va trezi confruntată cu adversari noi şi neuzaţi, există, cel puţin teoretic, şansa ca rivalii să se mobilizeze, toţi, în vederea unei reprezentări ceva mai bune a electoratului. În prezent, România duce o lipsă acută de politicieni ambiţioşi nu doar în privinţa propriei căpătuiri, ci şi a intereselor oamenilor din circumscripţiile sau localităţile pe care le reprezintă.

Rămâne de văzut dacă o astfel de reînnoire coincide cu viziunea lui Dinu Patriciu. Trecutul său lasă loc la destule rezerve. S-a identificat cel mai mult cu PNL atunci când partidul avea tendinţe clare de oligarhizare, iar PSD a fost cel mai apropiat sufletului său pe vremea lui Năstase - când s-a şi aflat printre susţinătorii financiari ai socialiştilor. Indici, cum că ar intenţiona să calce pe urmele miliardarului-filantrop George Soros nu există deocamdată, astfel că pare oarecum improbabil ca Patriciu să fie subit dispus să renunţe la o parte din averea sa doar de dragul promovării unui sistem politic mai pluralist şi participativ, în care forţele civice să aibă realmente ceva de spus.

Intervenţiile sale cele mai recente sugerează un personaj animat de convingeri militant capitaliste, pe care le doreşte transpuse şi în politică - miliardarul român criticând Guvernul Boc pentru a fi disponibilizat doar 140.000 în loc de 600.000 de funcţionari. Este cel puţin neobişnuit ca un potenţial arhitect al unei noi formaţiuni politice să alieneze practic din start un important segment electoral. Poate că Patriciu consideră că noul partid va deveni oricum imbatabil