Parlamentarii Constanţei au păreri diferite în legătură cu o eventuală ridicare a imunităţii parlamentare de care beneficiază încă senatorul Mircea Banias
În timp ce unii susţin că senatorul PDL ar trebui să se pună singur la dispoziţia justiţiei, renunţând la imunitatea conferită de statutul de parlamentar, alţi colegi de breaslă ai lui Banias nu vor încă să se pronunţe sau afirmă pur şi simplu că n-ar vota ridicarea imunităţii parlamentarului, în cazul în care DNA ar cere-o.
Reamintim că numele senatorului Mircea Banias a fost frecvent pomenit zilele acestea în contextul scandalului de corupţie din port.
Printre colegii care nu vor să se pronunţe în legătură cu o eventuală ridicare a imunităţii parlamentare de care beneficiază în prezent Mircea Banias se numără şi colegii săi de partid, deputaţii Constantin Chirilă şi Zanfir Iorguş. „Parlamentul nu s-a opus niciodată acestei proceduri, însă mi se pare nepotrivit să discutăm despre acest subiect, aşa cum am văzut şi zilele trecute că se discuta despre tema autosuspendării", ne-a declarat deputatul Constantin Chirilă. Deşi doar senatorii vor vota în cadrul procedurii de ridicare a imunităţii lui Banias, dacă va fi declanşată, colegul de partid Zanfir Iorguş nu a dorit să se pronunţe nici măcar „de principiu" cu privire la această problemă. „Eu nu sunt senator. Dacă eram senator, îmi exprimam un punct de vedere, dar nu sunt", a afirmat deputatul, fără alte comentarii. De precizat că deputatul Maria Stavrositu nu a răspuns apelurilor noastre.
Mazăre: „Este o comandă politică"
Senatorul PSD Alexandru Mazăre a spus un „nu" categoric unui eventual vot de ridicare a imunităţii în cazul Banias. „Este o procedură încurcată. În primul rând, trebuie să se pronunţe Comisia juridică din Senat, care, conform procedurii, prezintă un raport plenului camerei, iar apoi se votează. În niciun caz nu