Preşedintele PNL Crin Antonescu consideră că magnatul Dinu Patriciu ar trebui să demisioneze din partidul pe care îl critică. Însă liderul PNL precizează că nu aşteaptă acest gest şi nici nu îl doreşte.
"Dacă aş fi în locul lui Dinu Patriciu şi aş ajunge să scriu, deci să cred, acele lucruri despre partidul în care sunt membru, mi-ar fi ruşine să mai fiu membru, aş pleca de-acolo şi, sigur, dacă aş dori şi aş avea posibilitatea, aş face alt partid. Eu nu aştept şi nu-mi doresc (demisia lui Patriciu - n.r.), dar dacă aş fi în locul domniei sale, având aceste convingeri, asta aş face (aş demisiona - n.r.)", a afirmat Antonescu, la emisiunea Evenimentul zilei de la B1Tv, potrivit Newsin, întrebat fiind dacă aşteaptă demisia omului de afaceri liberal, în urma criticilor aduse de acesta PNL şi USL.
Declaraţiile au avut loc în contextul în care liderul PNL a fost solicitat să explice ruptura dintre el şi Dinu Patriciu.
"Din punctul meu de vedere, s-a surpat (relaţia cu Dinu Patriciu - n.r.) în momentul în care am putut să văd că, aşa cum am glumit spunându-i la telefon, cu ghilimele, securiştii domnului Patriciu se calcă pe picioare cu securiştii domnului Băsescu la uşa bietului meu bloc şi că-mi pozează copilul absolut aiurea, copil care se suia într-o maşină şi mergea la şcoală. Aici s-a surpat ceva şi s-a surpat iremediabil", a povestit Antonescu, referindu-se la un material publicat în ziarul Adevărul, patronat de omul de afaceri şi care surprindea o zi de activitate a senatorului.
Referitor la neînţelegerile existente, liderul PNL a presupus că Patriciu a avut nemulţumiri în legătură cu modul în care el a văzut dezvoltarea partidului ori componenţa conducerii.
"Nu mă întrebaţi pe mine ce crede sau nu crede domnul Dinu Patriciu. Eu vă pot spune ce cred eu", a menţionat liberalul, spunând că nu a avut nicio discuţie cu omul de afac