Şi-a asumat riscul de a trăi în România. A avut destule ocazii să plece din ţară... Unde să se ducă dacă unealta sa de exprimare este limba română?! Şi de 57 de ani (bătuţi astăzi pe muchie) este Nicu Alifantis de România. Aproximativ 4.500 de concerte în aproape 38 de ani de scenă. Perioada în care şi-a consumat entuziasmul tinereţii nu seamănă deloc cu ceea ce se întâmplă astăzi. A rămas loial sieşi şi publicului său de pe diferite paliere ale vârstei. Nu a renunţat deloc la ambalajul rafinat, iar succesul său nu a avut parte de concediu fără plată.
A manufacturat o puzderie de lucruri frumoase. Şi-ar fi dorit mai multe şi mai bune... „Din păcate, iar dăm cu nasul de băiatul ăla care ne dă totul peste cap, domnul Timpu' – mărturisea Alifantis, într-un interviu. Trecerea timpului nu mă deranjează cu nimic, ba chiar îmi dă încredere că mă maturizez, în nişte vremuri în care se pare că trebuie să fim mai maturi ca niciodată”. Trebuie să fim maturi pentru vremurile de restrişte, să nu o luăm razna, să nu ne pierdem onoarea, demnitatea, identitatea. De aceea, acum avem şi mai multă nevoie de un Alifantis matur care să ne ajute sau, vorba lui Vlahuţă, „să răzuim din noi partea aceea de prostie fudulă, de făptură”.
Dacă s-ar fi născut într-o altă ţară, probabil că ar fi avut şi şansa să-l studieze pe Bob Dylan la cursurile de la Universitate. Dar i-a fost dat să se nască în Brăila şi a primit alte date biologice, care i-au fost însă de folos în drumul său.
Şi la 38 de ani de activitate aplicată este un artist fericit, care merită să fie astfel. Nu îi este frică de bătrâneţe, ci doar că ar putea îmbătrâni urât. Dacă îşi va păstra pofta de a se reinventa, aşa cum a făcut-o inspirat până astăzi, nu prea are perspective să îmbătrânească urât. „Mă implic doar în proiecte care mă incită din punct de vedere profesional şi artistic, niciodată din consider
