Monica Bîrlădeanu (33 de ani), care locuieşte din 2004 în Los Angeles, dar se întoarce în România ca să filmeze, vorbeşte despre adaptare, exigenţă şi propriile temeri. „Lipsa machiajului, cearcănele desenate, părul răvăşit sunt lucruri care mă eliberează. Cu cât personajul arată mai departe de mine, cu atât mă bucur mai mult“, spune actriţa, una dintre cele mai frumoase românce.
„Adevărul": În două dintre rolurile la care lucrezi, sau ai lucrat - filmele „Itaker" şi „Vallanzasca - Gli angeli del male" -, îl ai lângă tine pe Michele Placido, ca producător şi ca regizor. Cum a fost prima întâlnire cu el?
Monica Bârlădeanu: Ne-am întâlnit in decembrie 2009, la Roma. Promovam „Francesca" şi Michele Placido văzuse filmul - era deja în cinematografe. Ţin minte că am fost la casa lui de producţie, într-o după amiază. În birou erau: producătoarea lui, reprezentanţii Fox, unul dintre scenarişti... Placido mi-a povestit despre ce proiect era vorba - „Vallanzasca", deşi la acel moment nu ştiam nimic despre Renato Vallanzasca, celebrul criminal italian - cum era rolul pe care urma sa-l joc. Apoi, a luat o lampă - avea o veioză cu un braţ foarte lung care lumina zona biroului - şi-a adus-o până aproape de mine. Mi-a pus lumina pe faţă: „Ia vino puţin încoace!", a zis. Arăta a verificare ce făcea, se uita la chipul meu pe toate părţile, să observe toate unghiurile. Însă nu l-am întrebat ce caută când se uită ca şi cum ar privi prin lupă trăsăturile feţei mele. A fost o întâlnire neobişnuită, dar foarte interesantă. Am simţit insa cum comisarul Cattani încă mai trăieşte în el. În perioada filmărilor la „Vallanzasca" mi-a vorbit pentru prima data despre „Itaker".
Rolurile tale spun, fără excepţie, poveştile unor emigrante. „Francesca" a deschis acest drum?
Adevărul e că joc în producţii internaţionale şi că am un accent în italiană, un altul î
