Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Aplauzele celor 15.000 de fani au alungat furtuna la concertul Roxette

Publicat in Romania Libera, marți 31 mai 2011 ·

Ploaia torenţială care a scăldat Bucureştiul timp de mai mult de o oră părea că le va strica fanilor Roxette cheful de concert.

Pitiţi te miri unde, în benzinăria din apropierea Zone Arena sau sub copaci, oamenii încercau să evite pe cât posibil să fie făcuţi leoarcă de ploaia care cădea necontenit.

În spaţiul de concert, unii spectatori, înarmaţi cu pelerine, stăteau zgribuliţi sub corturi, în timp ce alţii, mai temerari, îşi ocupaseră deja „posturile" lângă gardul ce separa gazon A de Golden Vip.

Ploaia s-a potolit, astfel că cei care au stat la adăpost sub corturi au început să îşi caute locurile de unde să aibă o vizibilitate cât mai bună.

Cei de la VH2 au încălzit publicul înainte de sosirea pe scenă a membrilor trupei suedeze.

Roxette şi-a făcut apariţia cu puţine minute peste ora 20:00 şi a deschis show-ul în acordurile piesei „Dressed for success". Au urmat „Sleeping in my car", „The Big L." şi „Wish I Could Fly".

„Bună seara, România! Este o zi specială şi voi ştiţi că aşa este!", şi-a salutat fanii solista Marie Fredriksson care a împlinit 53 de ani în ziua concertului din România. Fanii au răsplătit-o din plin, cântându-i „La mulţi ani" de două ori.

Pe tot parcursul concertului, publicul a fredonat hit-urile celebre ale trupei care s-au auzit live pentru prima oară la Zone Arena.

„It must have been love" a fost cântată la început în manieră acustică, numai bine pentru ca spectatorii să facă dovada că sunt buni cunoscători ai versurilor.

Single-ului nou-nouţ „She's Got Nothing On (But the Radio), de pe albumul „Charm School", i s-au alăturat piese ca „Only when I Dream", „How Do You Do!", "The look", „Dangerous" sau „Joyride" care au făcut publicul să aplaude puternic, să scandeze numele trupei şi să cânte cu membrii acesteia la unison.

În timpul hit-ului „Joyride", baloane multicolore au fost aruncate

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la Spitalul Județean Miercurea Ciuc. Flăcările au izbucnit în salonul pacienților

Ziare.com acum 38 minute
Un incendiu s-a produs, în noaptea de miercuri spre joi, la un salon al Secţiei de Chirurgie de la Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc, iar şase pacienţi au fost evacuaţi de personalul medical. Focul a fost stins de angajaţii unităţii spitaliceşti până

Jaqueline Cristian, în turul trei la Australian Open, după un meci de peste două ore cu Lucia Bronzetti

News.ro acum 35 minute
Jucătoarea de tenis Jaqueline Cristian, locul 82 mondial, s-a calificat, joi, în turul trei la Australian Open, primul grand slam al anului. Cristian, 26 de ani, a învins-o pe italianca Lucia Bronzetti, locul 76 mondial, scor 7-5, 7-5. Meciul a dura

Explozie a unei butelii într-o clădire din Constanța unde erau cazați muncitori. Patru persoane au fost rănite, au fost afectate zece garsoniere

HotNews acum 2 ore
Patru persoane au fost rănite în urma exploziei unei butelii într-un imobil din municipiul Constanţa, iar trei dintre ele au fost transportate la spital cu arsuri de gradul doi pe circa 60% din suprafaţa corpului, a informat Inspectoratul pentru Sit

Instanţa supremă dezbate astăzi recursul lui Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidențiale

HotNews acum o ora
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbat joi recursul declarat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale, după ce Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată acțiunea acestuia de a ataca trei decizii

Biden avertizează în discursul de adio cu privire la „o oligarhie care se conturează în America” - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Joe Biden a avertizat, într-un discurs de adio rostit miercuri, cu privire la o „oligarhie care se conturează” în cadrul primei puteri mondiale, cu doar câteva zile înainte ca Donald Trump să revină la Casa Albă cu sprijinul pa

Irina Begu, eliminată şi la dublu, în primul tur la Australian Open

News.ro acum o ora
Perechea Irina Begu/Ingrid Martins (România/Brazilia) a fost eliminată, joi, în primul tur al probei de dublu feminin din cadrul turneului de la Australian Open, primul grand slam al anului. Irina Begu şi Ingrid Martins au fost învinse de echipa Pey

Bărbatul care a furat sacul cu picioare de om ar fi crezut că în el sunt PET-uri pentru reciclat

Ziare.com acum 29 minute
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic ”Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru a lua pet

O fată de 14 ani a născut acasă. Cine este tatăl, cercetat de polițiști pentru viol

Ziare.com acum 45 minute
O elevă din clasa a VII-a, în vârstă de numai 14 ani, a născut acasă miercuri, 15 ianuarie. După ce a ajuns la spital împreună cu bebelușul, medicii au anunțat poliția, care a deschis un dosar penal pentru viol asupra unul minor. Anchetatorii îl cau

Premierul britanic Keir Starmer se află în prima sa vizită în Ucraina, unde va semna cu Zelenski un tratat pe 100 de ani

News.ro acum 35 minute
Premierul laburist Keir Starmer a sosit joi în Ucraina, în prima sa vizită de când a preluat conducerea guvernului de la Londra, pentru a promite mai multe arme şi sprijin britanic pentru următorii 100 de ani, în timp ce războiul împotriva forţelor

Cât ar costa Groelanda, târâmul râvnit de Donald Trump. Cum se stabilește prețul unei țări sau al unui teritoriu autonom

Ziare.com acum o ora
Cum s-ar stabili prețul dacă Statele Unite ar decide să achiziționeze Groenlanda? În cazul companiilor și altor active, există metode clare de evaluare. Totuși, când vine vorba de o întreagă economie, lucrurile devin mult mai complicate, iar motivel

Vremea

București
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/7°
dum.

2°/9°
Iasi
acum

-2°
joi

-2°/3°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/9°
dum.

2°/9°
Constanta
acum

joi

0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-1°/5°
Timisoara
acum

-3°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°