Ministerul Finanţelor Publice (MFP) vrea să vândă în luna iunie titluri de stat pe piaţa internă de 4,3 miliarde lei, sub valoarea împrumuturilor contractate în mai, de 4,97 miliarde lei, informează Mediafax. Trezoreria va scoate la vânzare certificate cu scadenţa la un an prin două licitaţii, cu valori indicative de 1,2 miliarde lei şi, respectiv, 1,4 miliarde lei. De asemenea, Trezoreria intenţionează să redeschidă emisiuni de obligaţiuni la trei şi la cinci ani, operaţiuni prin care vrea să atragă 500 milioane lei şi, respectiv, 600 milioane lei. Ultima licitaţie din luna iunie este programată pentru titluri cu scadenţa la zece ani, prin care instituţia vrea să împrumute 600 milioane lei. Prin această operaţiune, ministerul urmează să redeschidă o emisiune din luna mai, iar titlurile ajung la scadenţă în iunie 2021. Potrivit unor surse din piaţă, România va începe pe 6 iunie întâlnirile de prezentare (road show presentation) pentru a lansa prima emisiune de titluri în euro pe piaţa internaţională prin programul MTN (Medium Term Notes). Société Générale, alături de Erste Bank, sunt aranjorii selectaţi de către Ministerul Finanţelor pentru emisiunile din programul-cadru de finanţare pe termen mediu. Ministerul a programat pentru luna mai licitaţii de titluri de stat pe piaţa internă de 4,8 miliarde lei şi a atras în total 4,97 milliarde lei. Instituţia a mai împrumutat în luna mai 939,2 milioane euro prin emiterea de titluri de stat în valută cu scadenţă la trei ani, pe piaţa internă, cu 56% mai mult decât valoarea anunţată, la un randament de 4,89% pe an. MFP a angajat de la începutul anului împrumuturi de 26,2 miliarde lei prin emisiuni de obligaţiuni şi certificate de trezorerie.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) vrea să vândă în luna iunie titluri de stat pe piaţa internă de 4,3 miliarde lei, sub valoarea împrumuturilor contractate în mai, de 4,97 mi