Numărul copiilor salvaţi în ultimele 12 luni - 414 victime - este cel mai mare din ultimii cinci ani, potrivit unităţilor de poliţie specializate în astfel de cazuri. Statisticile CEOP arată că, din 2006 şi până în prezent, a participat la destructurarea a aproape 400 de reţele de exploatare sexuală a minorilor, din care 132 au fost anihilate în 2010. Acţiunile din ultimul an au dus, totodată, la arestarea a peste 500 de persoane.
"Trebuie să încurajăm creşterea numărului de sesizări şi înţelegerea (fenomenului, n.r.), trebuie să muncim pentru a preveni infracţiunile, în primul rând, şi trebuie să urmărim infractorul indiferent de cât de complexe sunt metodele folosite de acesta pentru a-şi ascunde activitatea", a afirmat directorul centrului, Peter Davies, avertizând că "bătălia este departe de a fi încheiată".
CEOP, în prezent afiliat Agenţiei împotriva Crimei Organizate (SOCA), va fuziona în 2013 cu viitoarea Agenţie Naţională pentru Infracţiuni. Decizia a dus la demisia fostului director al centrului, Jim Gamble, din cauza suspiciunilor că fuziunea vizează mai degrabă reducerea cheltuielilor de personal şi nu protecţia copiilor. Davies a precizat, în acest sens, că CEOP îşi va menţine "brand-ul", abordarea şi devotamentul faţă de minorii aflaţi în pericol.
Secretarul britanic de stat Theresa May a precizat, la prezentarea bilanţului activităţii CEOP, că această mişcare va aduce resurse importante centrului, sprijinindu-l să devină şi mai eficient. Pe de altă parte, The Guardian relata, duminică, faptul că peste 300 de minori, victime ale traficului de persoane în Marea Britanie, au dispărut din sistemul britanic de protecţie socială în ultimii trei ani, datele confirmând afirmaţiile că guvernul şi autorităţile locale sunt ineficiente în protejarea lor după ce îi recuperează de la infractori.
Potrivit datel