Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Restaurantul „Dinner in the sky“ ajunge şi la Braşov. Cină la 50 de metri înălţime în Piaţa Sfatului

Publicat in Adevarul, marți 31 mai 2011 ·

Cei tentaţi să ia cina într-un mod inedit, acum au această posibilitate. După ce a făcut furori prin străinătate, conceptul de „restaurant zburător" a intrat şi pe piaţa românească şi are deja priză la public.

Afaceristul Ion Ţiriac şi-a manifestat dorinţa de a închiria platforma-restaurant. Potrivit enational.ro, afaceristul vrea să semneze următorul contract la înălţime, chiar la Braşov.

Preparate speciale, spectacole şi senzaţii tari la 50 de metri deasupra pământului. Asta oferă conceptul „Dinner in the sky", care până acum a avut mare succes în Las Vegas, Barcelona şi Dubai. Ineditul concept există deja în 30 de ţări din Europa şi în SUA şi în curând va ajunge şi în Piaţa Sfatului din Braşov.

„Restaurantul zburător" poate găzdui până la 22 de persoane la masă şi cinci persoane pentru personal, iar închirierea lui pentru opt ore costă 17.000 de euro.

Platforma „resturantului" are o lungime de 9 metri si o latime de 2,5 metri, iar siguranţa zborului este asigurată de un sistem complicat de centuri.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Călin Georgescu că va interzice rețeaua Soros în România, preluat de Elon Musk, pe X: „Știm cine sunt, e foarte clar”

Adevarul acum o ora
Șeful Comisiei pentru eficienţă guvernamentală din SUA (DOGE), miliardarul Elon Musk, a făcut o postare despre situația politică din România, pe rețeaua de socializare X, care-i aparține.

De ce se întâlnește președintele Ilie Bolojan cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România

Ziare.com acum 2 ore
Președintele interimar, Ilie Bolojan, va avea marți prima sa întâlnire oficială cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România, de la preluarea mandatului. Evenimentul anual, dedicat dialogului dintre președinte și reprezentanții corpului dip

Horoscop pentru marti, 18 februarie 2025. Previziuni astrale pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Discutiile legate de bani te pot pune pe gânduri. Poate fi vorba, fie despre plăți comune cu partenerul de viata sau rudele, fie despre chestiuni profesionale care implica a cheltui tu ceva bani. Bine este sa stai deoparte, in liniste, sa-ti

UPDATE 2 - Incident aviatic pe aeroportul din Toronto. O aeronavă cu 80 de oameni la bord s-a răsturnat pe spate la aterizare. 18 pasageri răniţi au fost transportaţi la spitale locale, potrivit şefului pompierilor - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Echipele de urgenţă au intervenit luni după-amiază pe Aeroportul Pearson din Toronto după un accident aviatic în care a fost a implicat un avion Delta Airlines care decolase de pe aeroportul internaţional din Minneapolis, SUA, şi transporta câteva z

Circulație în condiţii de iarnă în 10 judeţe aflate sub cod galben de ninsori. Depuneri de zăpadă inclusiv pe autostrăzile A0, A1, A2 și A3

HotNews acum o ora
Circulația se desfășoară marți dimineață în condiții de iarnă pe drumurile din cele 10 județe pentru care a fost emis cod galben de ninsori, respectiv Argeș, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov (și municipiul București), Prahova

Vreme neobișnuit de rece la finalul lunii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Contrast termic puternic în următoarea lună. După două săptămâni cu temperaturi mult sub normal și ger în special în sud, vremea se va schimba radical în martie, când termometrele vor urca peste valorile obișnuite ale perioadei în toată țara. Meteor

POLITICO: Papa Francisc, simţind că este aproape de moarte, ia măsuri pentru a-şi proteja moştenirea. Succesiunea sa va fi probabil foarte politizată având în vedere ciocnirea cu vicepreşedintele catolic al SUA, JD Vance

News.ro acum 5 ore
Papa Francisc este foarte îngrijorat de starea sa de sănătate după ce a fost spitalizat cu bronşită severă şi se grăbeşte să rezolve problemele rămase nerezolvate înainte de lupta pentru succesiunea sa, care va fi probabil foarte politizată, în spec

Israelul menţine unele trupe în sudul Libanului, sfidând termenul de retragere

News.ro acum 3 ore
Armata israeliană menţine trupe în cinci posturi din sudul Libanului, în ciuda termenului limită de retragere de marţi şi a avertismentelor Hezbollah potrivit cărora Israelul încalcă un acord de încetare a focului, potrivit CNN. Forţele de Apărare a

SUA vor să-i facă pe plac lui Putin, iar capacitatea de apărare a europenilor este „slabă”, afirmă Volodimir Zelenski într-un interviu

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a deplâns faptul că Statele Unite, care doresc să deschidă discuţii cu Rusia, vor să îi facă „pe plac lui Putin” şi a descris capacitatea de apărare a Europei ca fiind „slabă”, într-un interviu difuzat luni

SUA şi Rusia se întâlnesc în Arabia Saudită pentru negocieri despre Ucraina, fără prezenţa Kievului

Mediafax acum 2 ore
Din partea Rusiei participă ministrul de externe Sergei Lavrov şi consilierul prezidenţial Yuri Ushakov, în timp ce delegaţia americană este condusă de secretarul de stat Marco Rubio, consilierul pentru securitate naţională Mike Waltz şi emisarul pe

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-10°/-0°
joi

-13°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-5°
mar.

-5°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-5°/-0°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-0°/2°
joi

-2°/2°
vin.

-2°/0°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°
vin.

-3°/4°