Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Judeţean Timiş a aprobat susţinerea financiară a lui Poli în ziua în care aceasta a pierdut licenţa

Publicat in Bursa, miercuri 1 iunie 2011 ·

Consilierii judeţeni din Timiş au aprobat, ieri, 31 mai, prelungirea Protocolului de colaborare cu SC Fotbal Club Timişoara SA. Documentul prevede un sprijin financiar de 900.000 de euro care vor intra în visteria lui Poli din bugetul Consiliului Judeţean Timiş pentru a fi premiat locul 2 ocupat în Liga 1 şi calificarea în preliminariile Champions League. Potrivit liderului CJT, Constantin Ostaficiuc, 550.000 de euro ar urma să fie viraţi în primul semestru al anului şi alţi 350.000 de euro în luna decembrie. În total, este vorba despre 3,8 milioane de lei.

În aceeaşi zi însă a fost anunţată decizia în privinţa licenţierii Politehnicii Timişoara. Clubului bănăţean nu i-a fost acceptat apelul, astfel că formaţia patronată de Marian Iancu a fost retrogradată. În cadrul plenului Consiliului Judeţean Timiş, aleşii judeţeni au spus că dacă licenţa nu va fi primită pentru sezonul viitor protocolul dintre club şi CJT va trebui modificat."Eliberarea banilor din bugetul nostru se va face numai în condiţiile scrise aici (n.r. - în contract), adică licenţă şi funcţionalitate în viitor. Vom discuta din nou această situaţie la plenul următor din 23 iunie", a declarat liderul CJT, Constantin Ostaficiuc. Totodată, Poli are datorii de 400.000 de lei către administraţia judeţeană pe care va trebui să le achite pentru a intra în posesia banilor. Aceste datorii sunt acumulate în acest an prin neplata chiriilor şi a utilităţilor. "Domnul Iancu se pare că are probleme financiare. Dacă vom da sau nu banii depinde de ce se va întâmpla în continuare", a spus consilierul Viorel Sasca, preşedintele Comisiei Economice din CJT. Cu toatea acestea, la aflarea verdictului din partea FRF, autorităţile locale au reacţionat extrem de dur. "Este o mizerie! Este o conspiraţie împotriva Timişoarei! Suntem interzişi! Cei de la Bucureşti nu are rost să o îmbrace în termeni juridici, pentru că am în

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul românesc în care va apărea Silviu Prigoană după ce a murit. Va avea premiera pe 6 decembrie

Libertatea acum 10 ore
În vârstă de 60 de ani, Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, după ce ar fi luat masa într-un restaurant din Bran.

Dezbateri publice - 13 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
ANUNŢ PUBLIC PENTRU DEZBATEREA PUBLICĂ PRIVIND SOLICITAREA DE REVIZUIRE A AUTORIZAŢIEI INTEGRATE DE MEDIU „ROMCIM S.A.”, cu sediul în Bucureşti, sector 1, Str. Emanoil Porumbaru nr. 93-95, etaj 1 şi 5, aduce la cunoştinţa celor interesaţi, organiz

Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

HotNews acum 7 ore
Poliţia Cluj a deschis o anchetă după ce imagini cu o autospecială circulând pe trotuar au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una din

Tânăr din București, mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 6 ore
Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața marți seară, 12 noiembrie, într-un accident de circulație în București, după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. ”La data de 12.11.2024, în jurul orei 21.20, Brigada Rutieră a fost sesizată

„Pacea nu mai este o certitudine”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Situaţia actuală de securitate ne arată că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european, a declarat, marţi, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, în cadrul alocuţiunii ţinute cu ocazia aniversării a 165 de ani de la

Camera Deputaților, undă verde pentru cumpărarea a 32 de avioane de vânătoare F-35

Wall-Street.ro acum 11 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. S-au înregistrat 195 voturi ''pentru'', 4 ''contra'' şi o abţinere, conform Agerpres. Proiectul de lege are legătură cu Concepţia de r

Încă o dronă rusească a fost descoperită în Republica Moldova. Este a treia în tot atâtea zile

Ziare.com acum 10 ore
Încă o dronă, a treia în trei zile, a fost găsită marți, 12 noiembrie, în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, din centrul Republicii Moldova, aflată la doar 23 de kilometri depărtare de capitala Chișinău, au anunțat autoritățil

Liderul grupului PPE, după audierea Roxanei Mînzatu: „Există încă întrebări legate de proprietatea ei care necesită clarificare”

HotNews acum 6 ore
Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marţi seară, într-un comunicat, că după audierea comisarului-desemnat român Roxana Mînzatu există încă întrebări legate de proprietatea acesteia d

Nicolae Ciucă, după aprobarea achiziţiei de F35: Este un avion care poate să ducă lupta şi în aer şi la sol, poate să fie un mijloc care achiziţionează informaţii. Este multifuncţional

News.ro acum 8 ore
Preşedintele PNL, generalul Nicolae Ciucă, a apreciat că, prin achiziţionarea avioanelor de generaţia a cincea - F35, România demonstrează că face într-adevăr ceva pentru apărarea spaţiului aerian. Avionul este ”un integrator de capabilităţi”- poate

Marcel Ciolacu: Indiferent cine va fi viitorul preşedinte, eu îmi doresc un preşedinte care să nu mai împartă românii în buni şi răi, de la oraş sau de la sat, din România sau din diaspora, îmi doresc un preşedinte care, în sfârşit, să unească

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, în întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii românilor din Marea Britanie, că indiferent cine va fi preşedintele României, el îşi doreşte un preşedinte care să nu mai împartă românii în buni şi răi, de la o

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

1°/8°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
Constanta
acum

mie.

4°/11°
joi

7°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-1°/6°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

1°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

1°/9°