Uniunea Scriitorilor din România (USR) organizeaza în perioada 9 - 13 iunie, cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional 'Zile şi Nopţi de Literatură', Evenimentul care se va desfasura la Neptun şi Mangalia reuneşte aproximativ şaptezeci de participanţi din ţară şi de peste hotare (din Belgia, Cehia, Franţa, Germania, Grecia, Israel, Italia, Marea Britanie, Muntenegru, Polonia, Republica Moldova, Rusia, Serbia, Slovenia, SUA), acoperind întreaga arie de manifestare a culturii scrise: scriitori, traducători, editori, critici şi redactori de presă literară, scrie Agerpres.
Sesiunile de lecturi vor oferi poeţilor posibilitatea să citească din creaţiile lor.
Potrivit comunicatului, colocviul invită la o dezbatere privind 'Literatura fără frontiere? - Exil - Exil interior - Exil în propria limbă', colocviul USR fiind 'consacrat anul acesta aspectelor - multiple, diverse, contradictorii - ale exilului scriitorului, în toate formele lui'.
În cadrul festivalului va avea loc ceremonia de decernare a Marelui Premiu 'Ovidius' unei personalităţi literare de notorietate, acordat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional (MCPN) şi a Premiului Festivalului, pentru un tânăr scriitor, acordat de Primăria Mangalia şi USR.
Uniunea Scriitorilor din România (USR) organizeaza în perioada 9 - 13 iunie, cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional 'Zile şi Nopţi de Literatură', Evenimentul care se va desfasura la Neptun şi Mangalia reuneşte aproximativ şaptezeci de participanţi din ţară şi de peste hotare (din Belgia, Cehia, Franţa, Germania, Grecia, Israel, Italia, Marea Britanie, Muntenegru, Polonia, Republica Moldova, Rusia, Serbia, Slovenia, SUA), acoperind întreaga arie de manifestare a culturii scrise: scriitori, traducători, editori, critici şi redactori de presă literară, scrie Agerpres.
Sesiunile de lectur