Centrul comercial City Mall din Bucureşti, ajuns la a patra licitaţie pentru găsirea unui investitor salvator, nu constituie un caz disperat pentru că de fapt există interes pe piaţă, problema fiind preţul, susţine Răsvan Radu, preşedintele executiv al UniCredit Ţiriac Bank - principalul creditor al actualului proprietar, fondul austrialian APN European Retail Trust. "City Mall e departe de a fi un caz disperat. Interes există, mai trebuie doar să definim un preţ adecvat", afirmă Radu.
Prima tentativă de vânzare a centrului comercial a avut loc în martie, cu un preţ de pornire de 33 mil. euro, însă nimeni nu s-a prezentat la licitaţie. La fel s-a întâmplat de încă două ori, chiar dacă preţul a tot scăzut. Pe 10 iunie, creditorii speră să găsească un investitor dispus să dea 23,58 mil. euro. Radu consideră că City Mall rămâne un activ interesant, cu potenţial de generare de cash flow, inclusiv datorită localizării în Bucureşti.
Principalul finanţator al proprietarului este chiar grupul UniCredit (în principal UniCredit Bank Austria), cu o expunere de circa 36 milioane de euro, alături de Bancpost, cu circa 5 milioane de euro. Răsvan Radu afirmă că City Mall nu este reprezentativ pentru portofoliul imobiliar al băncii. "Avem şi exemple bune. În general există un interes mare pentru activele pe care le scoatem la vânzare, iar activele cu probleme deja le-am cam vândut."
Centrul comercial City Mall din Bucureşti, ajuns la a patra licitaţie pentru găsirea unui investitor salvator, nu constituie un caz disperat pentru că de fapt există interes pe piaţă, problema fiind preţul, susţine Răsvan Radu, preşedintele executiv al UniCredit Ţiriac Bank - principalul creditor al actualului proprietar, fondul austrialian APN European Retail Trust. "City Mall e departe de a fi un caz disperat. Interes există, mai trebuie doar să definim un preţ adecvat", afirmă Radu