Urmăresc cu interes evoluţia personajului care este Elena Udrea. E uluitoare prin consecvenţa cu care trece falnic peste orice ar sta în calea ambiţiilor sale. Afişează o siguranţă de sine pe care politicieni versaţi şi-o cenzurează. N-are dubii şi e capabilă să emită şi enormităţi fără a se simţi apoi stânjenită. Propulsată în fruntea unui minister uriaş, n-are inhibiţii în repartizarea după criterii mai mult decât discutabile a unor fonduri de miliarde de euro. Dănţuieşte, călăreşte, se dă-n gondolă, face plajă, face orice spre a atrage atenţia asupra persoanei sale. Dar mai ales are certitudinea că, împreună cu formaţiunea din care face parte, este inamovibilă.

N-o pot defini ca pe o pirandă a Mamei Omida, în stare să ghicească trecutul, prezentul şi viitorul: s-ar simţi jignită. Nu pot însă nici să admit că ideile pe care le emite cu atâta fermitate în voce sunt de producţie proprie: ar însemna să-i supraevaluez capacitatea de analiză şi de decizie. Aşa că, după cum face multă lume, îi las rolul de portavoce a lui Traian Băsescu.

În weekend, la un post de televiziune, Elena Udrea ne-a făcut capul mare cu fericirea pe care a adus-o ţării guvernarea PDL. Guvernare care a ţinut în frâu criza, a scos România din recesiune şi va aduce asupra ei bunăstarea. Aşa că, zice distinsa, portocaliii, care ar fi revenit la vreo 25% în sondaje (?), sunt îndreptăţiţi să rămână şi după 2012 în fruntea bucatelor. Nu a suflat un cuvinţel despre faptul că sărăcia lucie a cuprins 7 milioane de români, că ţara-i afundată în datorii bezmetice, că banii nu se ştie unde s-au dus. Şi în nici un caz, de pildă, n-au ajuns şi la Institutul Inimii de la Cluj, unde medicii exasperaţi nu mai pot opera decât jumătate din pruncii născuţi cu malformaţii cardiace, iar părinţii îi privesc disperaţi cum se sting. N-a zis nimic nici despre un alt sondaj al Facultăţii de Sociologie a SNSP